Șef de post, prins gol după o partidă de amor cu o colegă pe câmp

Claudia Grosu

A întreținut relații chiar în mașina de Poliție! După ce detaliu l-au recunoscut superiorii

Un comisar-șef a fost suprins gol-pușcă, după o partidă de sex cu o colegă chiar în mașina poliției. Chiar dacă fotografiile au fost făcute din răzbunare, personajul a fost repede identificat într-o anchetă internă.

Fotografia a fost realizată pe o pajiște din județ în această vară și a ajuns și pe masa ministrului de interne Lucian Bode. Însă, fapta ofițerului din IPJ Vaslui a devenit de abia acum publică, după dezvăluirile publicației Vremea Nouă. După ce ministrul Bode a fost înștiințat, acesta a ordonat o anchetă la direcția de protecție internă, dar și în cadrul inspectoratului

Polițistul s-a pensionat

Polițistul surprins cu pantalonii în vine a fost pensionat de urgență și scandalul s-a stins. I s-a dat această posibilitate fiindcă a recunoscut din prima fapta și nu a încercat să-i inducă în eroare pe cei care coordonau ancheta, arată sursa citată, care a ales să-i protejeze identitatea.

Omul a mărturisit că este victima unei răzbunări. Poza ar fi fost făcută de un individ căruia polițistul i-ar fi făcut un dosar penal pentru trafic de persoane și a fost realizată, cel mai probabil, cu telefonul, dintr-un jeep negru care-l urmărea de ceva vreme, s-a justificat polițistul.

Ce detaliu l-a dat de gol

Chiar dacă imaginea a fost făcută de la distanță și nu se vede nici fața subiectului sau numărul autospecialei marcată „Poliția”, identitatea suspectului a fost confirmată după verificările serviciului de informații, după indicativele mașinii, care au restrâns căutările în zona Murgeni, Vaslui.

Inițial, investigatorii au bănuit că e vorba de un amantlâc dintre doi șefi de post de la două comune învecinate, dar când au început audierile, una din persoanele audiate a recunoscut imediat, iar șefii acestuia i-au oferit posibilitatea să se pensioneze. Audierile au avut loc într-o zi de joi, iar cererea de pensionare a fost introdusă vineri, arată sursa citată.

TAGGED:
Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.