FOTO/VIDEO. Atelier pentru copii, la Casa de Cultură ,,Traian Demetrescu”

Catalin Anghel

Zeci de copii s-au strâns, luni, la atelierul organizat la Casa de Cultură Traian Demetrescu, din Craiova. A fost prima din cele trei zile dedicate acestui eveniment, iar cei mici au profitat la maxim de momentele magice petrecute împreună.

Stingheri la început și vizibil emoționați, copiii și-au făcut prieteni noi, au făcut poze cu bradul și s-au strâns în jurul măsuțelor pregătite special pentru ei

Clopoțica și Peter Pan au fost prezenți la eveniment și i-au ajutat pe micii participanți să picteze globuri, în diferite feluri. Copiii au reușit să impresioneze prin răbdare și talent. În timp ce picatu globurile pe care l-au și luat acasă, aceștia au purtat diferite discuții, specifice perioadei: cine a împodobit bradul, cine merge la grădiniță și cine se pregătește de școală. Care dintre ei a mai participat la astfel de activități și cât de mult le place să petreacă timpul cu prietenii.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.