Pentru că și soțul amantei este polițist, acesta a aflat că nevasta nu-i fusese plecată în misiune, ci acasă la amant
O polițistă și-a prins soțul, tot polițist, în pat cu amanta. Proba a fost obținută de polițistă pe 22 decembrie. Surse din anchetă spun că tânăra agentă de la Poliția Animalelor știa că soțul polițist se iubește cu o colegă și ea tot polițistă.
Greșeala fatală făcută de amanți a fost să-și dea întâlnire în căminul conjugal al soților. În apartamentul polițistei înșelate și al soțului cu care s-ar afla deja în divorț, acesta s-a înarmat cu un telefon, l-a pornit pe înregistrare, a pus mâna pe clanță și a deschis ușa, potrivit 7media.ro.
Soția lui Cocoș de la Călărași crește copilul amantei: „Nu o să renunț niciodată la familia mea”
Amanta ar fi încercat să îi smulgă telefonul cu care soția filma
Pe amantă a găsit-o în camera răvășită, dar îmbrăcată, iar soțul era în chiloți, alerga din baie spre ușă. Martorii spun că ar fi urmat circ imens. Luată prin surprindere, amanta ar fi încercat să îi smulgă telefonul cu care soția filma și i-ar fi scăpat și niște pumni.
Soția înșelată nu a scăpat telefonul, dar atinsă bine de furia amantei, a sunat la 112 ca să fie salvată de colegii polițiști.
„La data de 22 decembrie anul curent o persoană a sesizat prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112 un posibil conflict la domiciliu din municipiul Alexandria, județul Teleorman”, transmite IPJ Teleorman.
Soțul a aflat că nevasta nu-i fusese plecată în misiune, ci acasă la amant
Soţul înșelat a aflat de la poliţie de relaţia soției. Toţi sunt poliţişti. Pentru că și soțul amantei este polițist, acesta a aflat că nevasta nu-i fusese plecată în misiune, ci acasă la amant.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman a dispus efectuarea de verificări de către structura de specialitate, în vederea stabilirii situației de fapt”, transmite IPJ Teleorman, citată de Antena 3.
Știrea a depășit granița județului Teleorman când s-a aflat că soția cu flagrantul este cunoscută în Alexandria ca Maria „Bateria”. Porecla tinerei vine după ce a fost prinsă în trecut ca fura baterii auto.
În urmă cu 10 ani înainte să fie polițistă, a fost cercetată penal într-un dosar în care polițiștii investigau furtul unor baterii auto, de aici și porecla de Maria „Bateria”. Anii au trecut, faptele s-au prescris, iar femeia a trecut de cealaltă parte a baricadei și a ajuns om al legii.
