CS Universitatea Craiova vrea un fotbalist de la Sepsi: „S-au interesat de el”

Catalin Anghel
foto: instagram/Andres Dumitrescu

Mihai Rotaru vrea să îl lase pe Cristiano Bergodi fără unul dintre cei mai promițători jucători din lot!

CS Universitatea Craiova caută un fundaș stânga. Oltenii l-au transferat, momentan, pe Ișfan. Totodată, au adus în probe și un apărător central. Pentru banda stângă a defensivei l-au dorit pe Opruț. Totuși, cei de la Hermannstadt au refuzat oferta craiovenilor, iar aceștia s-au reorientat.

Varianta perfectă pentru Craiova a apărut la Sepsi. Este vorba despre Andres Dumitrescu, fundașul stânga în vârstă de 21 de ani. Acesta a plecat în Italia, la Padova U19, de la FC Argeș, în martie 2019. A mai jucat la Team Ticino U21, iar Sepsi l-a adus în ianuarie 2020.

Șefii cluburilor au discutat deja. Craiova îl vrea pe Andres Dumitrescu.

În acest sezon, Andres Dumitrescu a adunat 20 de apariții pentru Sepsi, în toate competițiile. Astfel, nu s-ar pune problema adaptării, pentru că tânărul fundaș are meciuri în picioare. Totodată, el a fost antrenat de Cristiano Bergodi, un antrenor care a fost vicecampion cu Craiova. Attila Hadnagy, directorul sportiv al celor de la Sepsi OSK, a recunoscut faptul că a fost în tratative cu oltenii și că este deschis să discute mai departe.

„Nu a fost o ofertă, ci doar s-au interesat de el. Cam atâta tot. Din discuția avută reiese ca am cam refuzat. Dar cine știe? Pentru o ofertă de nerefuzat, se schimbă lucrurile”, a spus Attila Hadnagy, pentru GSP.ro, despre interesul celor de la Craiova pentru Andres Dumitrescu.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.