O galerie din România îl face praf pe Gică Popescu: „Șarpele își schimbă pielea o dată pe an și un trădător în fiecare zi”

Catalin Anghel

Gică Popescu i-a supărat foarte tare pe suporteri, după ultimele declarații pe care le-a dat!

Egalul dintre CS Universitatea Craiova și CFR Cluj a fost fix rezultatul dorit de Gică Popescu. Oficialul de la Farul aștepta o remiză, pentru ca formația lui Hagi să rămână la distanță, mai ales față de clujeni. Momentan, constănțenii sunt favoriți să câștige titlul în SuperLiga României.

Gică Popescu voia un egal între CS Universitatea Craiova și CFR Cluj

„Îmi doream un rezultat de egalitate pentru a rămâne la două puncte de CFR Cluj. Nu mă gândeam că se va întâmpla, dar mă bucur. În prima repriză am avut senzaţia că ambele echipe se tem una de cealaltă. A existat prea mult respect, prea multă teamă. În repriza a doua, a venit golul lui CFR, care nu avusese nicio ocazie până atunci.

Craiova a reacţionat imediat şi a egalat. După aceea, nu am văzut-o niciodată pe CFR Cluj cum am văzut-o în acest meci. A fost sub asediu în ultimele 10 minute. Vreau să mai spun un lucru. A fost 15-0 la cornere pentru Craiova. Cred că e pentru prima dată în acest campionat când CFR Cluj nu are niciun corner. Se pare că se adevăreşte ce comentam cu toţii înainte de play-off, că va fi un play-off foare echilibrat. E foarte foarte strâns”, a spus Popescu, potrivit Prima Sport.

O galerie din România îl face praf pe Popescu

Vechiul Spirit Ultras, grupare ce face parte din Peluza Nord Craiova, a avut un mesaj dur la adresa lui Gică Popescu. Fostul căpitan al Universității nu mai este prea iubit de uștrașii ce susțin echipa lui Mihai Rotaru. Aceștia îl consideră pe „Baci” drept un „trădător, după ce a îmbrăcat tricoul celor de la Dinamo. Acum, fanii ultrașii craioveni consideră că Gică Popescu nu trebuia să se bucure la egal, dacă iubea clubul din Bănie.

„Gheorghe Popescu, tradatorul de acum 20 de ani, cand Oltenia era in lacrimi dupa macelul dinamovistului Cainetoiu, iar el semna impasibil cu echipa militiei, infigand cutitul in spatele unui oras care l-a adulat, l-a crescut si l-a facut mare. Popescu, cel care cu vorbe mieroase spunea oricui era dispus sa-l mai asculte si sa-l mai creada cum iubeste el Craiova…Iuda si-a uitat acasa masca si a explicat cum si-a dorit ca Universitatea Craiova sa nu castige. Si cum se bucura ca Stiinta a facut doar egal. Șarpele își schimbă pielea o dată pe an și un trădător în fiecare zi”, spune un vechi proverb chinezesc”, a fost mesajul suporterilor din Vechiul Spirit Ultras.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.