Gigi Becali voia să îl vândă pe multe milioane de euro, dar Ionel Ganea îi mai taie din elan omului de afaceri: „S-a tăiat ca maioneza”
Ionel Ganea s-a uitat cu atenție la meciul dintre FCSB și Sepsi. Fostul jucător al echipei naționale a României a criticat evoluțiile unuia dintre jucătorii formației din Capitală. Este vorba despre Andrei Cordea, fotbalistul pe care Gigi Becali își dorea să îl vândă pe bani mulți.
Ionel Ganea face praf un fotbalist important de la FCSB!
„Florinel Coman se vede că are o revenire de bun augur, totul e să aibă constanță. Mai era printre jucătorii determinanți și Andrei Cordea, dar în ultimul timp s-a tăiat ca maioneza. Edjouma îmi place foarte mult, e un jucător foarte bun, un fotbalist complet”, a declarat Ionel Ganea, conform Sport.ro.
Nu e prima dată când Andrei Cordea este criticat. Așteptările erau mari în ceea ce îl privește, iar când a traversat o perioadă mai slabă, unii oameni de fotbal au început să îl taxeze. Chiar și Gigi Becali l-a certat pe jucător. Cu toate acestea, fotbalistul vrea să dea totul pentru a trece peste perioadă mai slabă.
Cordea e gata să revină în forță
„Da, este normal să fie greu, mi-au trimis și din familie, apropiații…(n.r. criticile la adresa sa). Am rămas o persoană la fel de modestă, muncesc în fiecare zi, știu ce am de făcut. Atât cât intru, 5 minute, 10 minute, încerc să-mi fac treaba. Orice fotbalist are o perioadă în care nu îi iese jocul. Dacă marcam meciurile trecute, când am avut câteva ocazii mari, lucrurile se schimbau. Se întâmplă, este fotbal, am trecut peste și sunt conștient că pot să fac lucrurile mai bine”, a spus Andrei Cordea după FCSB – Sepsi OSK, scor 3-1.
