Rotaru a plătit pentru rezilierea lui Hanca fix cât cerea Băluță la semnătură!

Radu Alexandru

Băluță și Hanca la Craiova sau Universitatea fără niciunul dintre ei?

În timp ce Alex Băluţă a ajuns la FCSB, Mihai Rotaru a fost nevoit să îl recompenseze financiar pe Sergiu Hanca. Acest lucru a fost necesar pentru a-i rezilia contractul fotbalistului de 31 de ani cu Universitatea Craiova.

L-a plătit pe Hanca cu banii ceruți de Băluță

Patronul de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a ales să se descotorosească de Sergiu Hanca în această vară. Asta după ce jucătorul i-a creat probleme mari în ultima vreme. 

Alături de Ionuț Vînă în acest demers, fostul fotbalist de la Dinamo a cerut compensații financiare uriașe după ce a fost trimis pentru scurt timp la echipa a doua de Mirel Rădoi. Acesta era antrenorul echipei de la acel moment.

Finanțatorul a negociat cu jucătorul termenii de încetare a contractului. Potrivit ProSport, Sergiu Hanca a primit nu mai puțin de 100.000 de euro pentru a-l convinge să semneze rezilierea. Banii au fost dați drept compensație. Aceeași sumă trebuia achitată pentru aducerea lui Alex Băluță la Craiova.

Universitatea Craiova s-a despărțit de Hanca mai greu decât o arată comunicatul de pe pagina clubului.

,,Îi urăm succes lui Sergiu Hanca„, au spus oficialii clubului din Bănie.

Băluță a dat vina pe Rotaru

„Am cântărit bine ce am avut până acum, și mă refer la Craiova și la Steaua. Gândul meu a fost să revin acasă, doar că lucrurile n-au mers într-o direcție favorabilă. Am ales să fiu deschis și cu cei de la FCSB, să-i ascult și pe ei. Oamenii au fost profesioniști. Am așteptat mai mult timp pentru ca cei de la Craiova să vină cu ceva concret. Sunt dezamăgit pentru că știu ce am dat pentru echipa asta și pentru oraș.

Am primit mesaje urâte. Am primit multe ameninţări. Mă aşteptam la lucrul acesta pentru că aşa e lumea la noi în Oltenia. La cât am dat pentru această echipă, era normal să se comporte așa. Dar eu nu o să judec pe nimeni. Pentru mine, iubirea pentru ei va fi la fel. Mă leagă amintiri frumoase şi vor rămâne în suflet acele amintiri. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, cu ameninţări şi cu mesaje urâte. Nu se schimbă nimic pentru mine. Ei sunt suporterii Universității şi aşa vor rămâne”, a spus Alexandru Băluță pentru as.ro.

TAGGED:
Share This Article