MM Stoica a găsit rețeta pentru titlu: „Oltenii sunt luptători și de asta avem nevoie”

Cosmin Cojocareanu

Gigi Becali și MM Stoica vor să facă tot posibilul ca FCSB să câștige titlul în sezonul viitor!

FCSB anunță primul transfer din această vară. Este vorba de Alexandru Băluță, fost fotbalist al Universității Craiova. Acesta a fost prezentat oficial la baza de pregătire de la Berceni, în cursul zilei de luni. 

MM Stoica și-a declarat uimirea despre noul transfer la FCSB-ului

Stoica a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorului în cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia prezentării lui Alexandru Băluță. Managerul general al celor de la FCSB a subliniat felul în care jucătorul vorbește în fața presei. Astfel, a identificat principala calitate a acestuia, din punct de vedere sportiv. 

,,Mărturisesc că rar mi-a fost dat să ascult un fotbalist vorbind atât de bine ca Alexandru Băluță. Și ca formă, și din punct de vedere al conținutului. Sunt uimit. A fost și plecat mulți ani din țară. Eu știu exact situația lui de acum. Oltenii sunt luptători și de asta avem nevoie în momentul de față”, a spus MM Stoica, potrivit DigiSport.

Alex Băluță, noul fotbalist al celor de la FCSB

Gigi Becali i-a oferit lui Alexandru Băluță un bonus de instalare în valoare de 100.000 de euro și un salariu lunar de 20.000 de euro. Acesta semnat un contract pe trei sezoane. ,,Bine ai venit, Alexandru Băluță! FCSB anunță că Alexandru Băluță va îmbrăca, începând cu sezonul 2023-2024, tricoul roș-albastru. Mijlocașul în vârstă de 29 de ani a efectuat vizita medicală la INMS alături de noii săi colegi și a fost prezentat într-o conferință de presă organizată la Baza Sportivă FCSB”, a anunțat FCSB, conform sursei citate.

FOTO: Arhivă/ Alex Băluță

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.