Tavi Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru, transferați la pachet!

Catalin Anghel

Gigi Becali a dezvăluit suma colosală pentru care Tavi Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru pleacă, împreună, de la FCSB!

FCSB este o echipă de top în Liga 1. Formația lui Becali nu a mai câștigat titlul de foarte mult timp, pentru că Hagi și CFR Cluj au avut mai multă inspirație sau forță. Totuși, lotul roș-albaștrilor a fost mereu unul puternic, valoros și încrezător. Acum, patronul formației din Capitală e gata să investească, din nou, dar nici nu evită să vândă fotbaliști. Octavian Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru pot fi transferați la pachet.

Tavi Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru, transferați la pachet!

Gigi Becali a dezvăluit că este dispus să îi vândă, la pachet, pe Octavian Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru. Totuși, pretențiile financiare ale omului de afaceri sunt destul de mari. El vrea 15 milioane de euro pentru cei trei fotbaliști. Asta ar însemna 5 milioane de euro pe fiecare.

„Eu am un Olaru, Florinel Coman şi Tavi Popescu. Ei costă 15 milioane de euro toţi trei. N-am zis pe fiecare mai mult, am zis atât”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.

Becali vrea în grupele Conference League!

Tavi Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru pot fi vânduți dacă FCSB nu ajunge în grupele Conference League. Gigi Becali a spus clar că vrea să câștige bani din această competiție europeană.

„(n.r. ce își dorește în noul sezon european) Grupele, banul. Voi vreți performanță, suporterii vor performanță. Eu ca să fac performanță, îmi trebuie banul. Deci, ca atare, banul aduce performanța, iar eu vreau performanța, adică banul. Dacă nu iau banul, nu am de unde performanță. Că toată lumea zice banul… Păi da, mă, banul, că fară bani nu faci”, a spus Gigi Becali, la Palat.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.