Am căutat adânc prin istorie, pe la Cuza Vodă, apoi Iuliu Maniu și Brătianu, și n-am găsit cine a dat legea asta cu pensionarea prematură la 45 de ani… Să ne ducem și mai în spate, la Mihai Viteazul?
Din luarea de poziție de astăzi a primarului Craiovei un lucru a reieșit clar: polițiștii locali nu doar că nu au nicio vină, ci sunt aproape eroi, că s-au salutat și au tăinuit nițel cu ucigașul înainte ca acesta să comită fapta abominabilă, astfel încât au putut să transmită semnalmentele lui. Olguța a aruncat o parte din vină în cârca psihologului de la Vladimirescu, dar și pe polițiștii de la națională, pentru că nu prea patrulează prin oraș.
Olguta Vasilescu apără poliștii locali și-i arată cu degetul pe cei naționali!
Olguța Vasilescu a spus: „Polițiștii locali sunt forță complementară de ordine publică. Adevărata forță de ordine publică este la Ministerul de Interne, formată din oameni, care la vârsta de 45 de ani ies la pensie, cu pensii de serviciu și pe care eu, cel puțin, de 10 ani, nu i-am mai văzut patrulând prin oraș. Nu mă refer aici la cei de la Poliția de Circulație, ci la patrula de ordine publică”.
Apoi a explicat că dacă până azi ar fi trebuit să ne simțim mai în siguranță, de acum suntem aproape pe cont propriu, că mai dispar trei posturi de patrulatori din organigrama instituției conduse de Tavi Mateescu: „Vreau să știți și câte echipaje de poliție locală avem în oraș, zilnic: 12. Atât. Și, mai mult, astăzi, votăm reducerea cu încă 3 posturi. De ce? Pentru că, de la Prefectură, ne-a fost transmis că a scăzut numărul populației și, automat, trebuie să reducem cu trei posturi numărul polițiștilor locali”.
