Sergiu Hanca s-a ales cu un salariu de trei ori mai mic decât la Craiova!

Cosmin Cojocareanu

Oltenii i-au urat baftă în afaceri lui Sergiu Hanca, dar fotbalistul n-a avut prea multe șanse!

Fotbalistul român, Sergiu Hanca, a semnat cu Petrolul Ploiești, însă și-a cam luat țeapă cu această mutare surprinzătoare. Potrivit prosport, românul s-a ales cu un preț de trei ori mai mic decât primea de la Mihai Rotaru, la Universitatea din Craiova.

Sergiu Hanca, lovitură financiară de proporții mari 

Mihai Rotaru l-a plătit regește pe jucător la Universitatea Craiova. Cu toate acestea, fotbalistul român s-a mulțumit cu un salariu de trei ori mai mic la Petrolul Ploiești. Aceasta fiind echipa unde va evolua, începând cu următorul sezon 2023/2024. Prahovenii au bătut palma cu fotbalistul de bandă, acesta urmând să evolueze pe Stadionul „Ilie Oană” în următoarele trei sezoane. Potrivit Fanatik, acesta va fi remunerat cu un salariu de 8.000 de euro pe lună. De asemenea, la acesta se adaugă un bonus financiar de instalare, dat fiind că a semnat cu „lupii galbeni” din postura de jucător liber de contract și că nu s-a plătit vreo sumă de transfer în schimbul lui.

Însă, salariul este unul peste media din Superliga, pentru fotbalist acest regres este unul consistent. Acesta a fost remunerat la Universitatea Craiova cu 25.000 de euro pe lună, acesta fiind unul dintre cele mai mari salarii din fotbalul românesc. Jucătorul de bandă a evoluat pentru Universitatea Craiova în sezonul 2022-2023, ajungând la clubul din Bănie de la Cracovia. Singurul moment în care în schimbul lui românul s-a achitat o sumă de transfer s-a petrecut în 2019, când Dinamo l-a cedat în Polonia contra sumei de 60.000 de euro.

Fotbalistul român, ironizat de Florin Prunea 

Declarațiile făcute de Sergiu Hanca după meciul România U21 – Ucraina U21 0-1 l-au iritat pe Florin Prunea. Fostul internațional l-a luat la rost pe noul fotbalist de la Petrolul Ploiești, care s-a arătat încântat de modul în care s-au dăruit tricolorii mici. Potrivit Prosport, Sergiu Hanca a declarat, după România U21 – Ucraina U21 0-1.

,,E păcat, în seara asta chiar și-au dorit mult și din păcate nu s-au calificat. Eu cred că lumea trebuie să fie bucuroasă că s-a organizat la noi în țară, ar trebui să profite de asta și să privească totul cu plăcere, dar e dezamăgitor pentru echipă. Eu consider că avem o națională U21 bună și puteam mai mult”. La care reacția lui Florin Prunea a reacționat: „A fost la meciul ăsta? Cred că a văzut alt meci, pe terenul 5 sau 6”.

FOTO: Arhivă/ Sergiu Hanca

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.