Adrian Mititelu nu a scăpat de critici după ce Ganea a plecat de la FCU Craiova!
Ionel Ganea, fost mare atacant al echipei naționale, a rupt tăcerea după ce fiul său, George, și-a reziliat contractul cu FC U Craiova. Ganea a comentat situația echipei din Bănie. Echipă care în prima etapă a noului sezon din Superliga nu va avea un antrenor cu Licența UEFA Pro pe bancă.
Ganea n-a mai vrut la FCU Craiova
George Ganea a plecat din Bănie la sfărșitul lui iunie. Atacantul în vârstă de 24 de ani a rămas liber de înțelegere după doar un sezon petrecut la echipa finanțată de Adrian Mititelu. Fotbalistul s-a remarcat cu 4 goluri și 4 pase decisive în 35 de meciuri.
Potrivit prosport, Dan Vasilică îl împiedică pe Adrian Mititelu în acest moment să găsească și un nou antrenor. Patronul lui FC U Craiova vrea un tehnician care să accepte să lucreze cu doi oameni impuși în staff. Preparatorul fizic Dan Vasilică și secundul Florin Drăgan. Acest lucru îi creează destul de multe piedici în negocieri.
Pornind de la acest aspect, Ionel Ganea a răbufnit și a lăsat de înțeles că la FC U Craiova nu se dorește performanță.
Ionel Ganea, despre Adrian Mititelu
„Nu știu dacă se vrea performanță acolo. Atâta timp cât patronul de acolo nu-și schimbă mentalitatea, e greu să faci performanță. Eu am crezut că Mititelu… s-a mai cizelat și el.
M-a surprins așa neplăcut cu deciziile astea ale lui și cu insistențele lui cu un preparator fizic care a venit de la Liga a 4-a. Între Gigi Becali și Mititelu e diferență ca de la cer la pământ”, a spus Ionel Ganea, potrivit Sport.ro.
