S-a găsit motivul pentru prestațiile slabe a le lui Tavi Popescu. Vine de la club!

Radu Alexandru
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Tavi Popescu nu mai pare fotbalistul promițător de anul trecut, iar motivul a ieșit la iveală

Daniel Pancu, selecționerul echipei naționale U21 a României, a analizat situația în care se află Octavian Popescu. Extrema stânga în vârstă de 20 de ani de la FCSB are prestații destul de slabe, iar pentru asta ar fi vinovat Gigi Becali.

Tavi Popescu, scos din formă de Becali

Daniel Pancu este de părere că Octavian Popescu este „bulversat” din cauza faptului că Gigi Becali i-a schimbat de mai multe ori poziția pe teren, iar în ultima perioadă fotbalistul nu s-a mai bucurat de încrederea patronului.

„E bulversat, pentru că e într-un mediu… În primul rând, i-au schimbat poziția de multe ori. Eu îl văd doar în stânga, în atac, fără prea multe sarcini defensive. Pentru că la inventivitate, creativitate, e cel mai bun din campionatul României.

Cel puțin la nivelul lui de vârstă sau apropiat. Nu-l compar cu Budescu, de exemplu. Dar la jucătorii tineri e cel mai capabil și cel mai dotat din punctele astea de vedere, creativitate și inventivitate. Ar trebui să joace ori în spatele vârfului, undeva în stânga, ori atacant lateral stânga. Ei l-au schimbat ba în centru, ba în dreapta. A fost greu pentru el. Vrei nu vrei, devii irascibil. Nu are încă maturitatea să se adapteze pe orice poziție”, a spus Daniel Pancu, potrivit prosport.ro.

Un meci, un gol

Cotat la 3.8 milioane de euro de către Transfermarkt, Octavian Popescu a jucat un singur meci pentru FCSB în acest sezon din Superliga, în care a reușit să și înscrie un gol. În Conference League, a evoluat în ambele partide cu CSKA 1948 Sofia și a marcat un gol în retur.

Share This Article