Reghecampf l-a convins pe Rotaru să-l semenze pe Kurtic și a reușit astfel primul transfer de la revenirea pe banca celor de la Craiova
Universitatea Craiova a reușit primul transfer de la revenirea lui Reghecampf și a obținut semnătura lui Jasmin Kurtic. Mijlocașul central sloven s-a înțeles cu clubul din Bănie pentru un an. Oficialii clubului au dezvăluit și una dintre cele mai mari performanțe atinse de noul lor jucător.
Jasmin Kurtic a semnat cu Universitatea
Fotbalistul sloven de 34 de ani a semnat astăzi cu oltenii. Deși inițial era dat un contract semnat pentru 2 ani de zile, oficialii clubului anunță că s-au înțeles pentru un an. Fotbalistul a efectuat vizita medicală și e așteptat pe teren.
,,Știința a adus în Cetatea Băniei un internațional sloven cu aproape 300 de meciuri în Serie A. Mijlocașul central Jasmin Kurtic a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe un an”, se arată în comunicatul clubului din Craiova.
CV important în Italia
Între echipele din CV-ul fotbalistului se regăsesc nume mari din Italia. Parma, Torino, Fiorentina sau Atalanta sunt trupe la care a jucat. Și PAOK Salonic se regăsește în istoricul fotbalistului sloven.
,,Noul metronom de la mijlocul terenului deține o carte de vizită bogată: a evoluat la formații precum Parma, Sassuolo, Torino, Fiorentina, Atalanta, SPAL și Paok. Una dintre cele mai importante performanțe o reprezintă accederea în sferturile de finală UEFA Conference League în sezonul 2021-2022, pe vremea când evolua în tricoul grecilor.
Jasmin Kurtic este, de asemenea, și unul dintre pilonii Naționalei Sloveniei, având până în acest moment 83 de prezențe. Mult succes în tricoul alb-albastru, Jasmin”, au mai transmis oficialii clubului.
