AS Roma transferă un om de bază din naționala României!

Claudia Grosu
Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Italienii pregătesc un super-transfer. Jose Mourinho insistă pentru aducerea românului la AS Roma!

Radu Drăgușin (21 de ani), fundașul central al echipei Genoa, se află în discuții pentru o posibilă schimbare de club în fereastra de transferuri din iarnă, conform celor mai recente informații dezvăluite de presa italiană.

AS Roma îl vrea pe Radu Drăgușin

În zilele recente, surse din Italia au raportat interesul echipei AS Roma pentru transferul lui Drăgușin. Corriere dello Sport, unul dintre cele mai prestigioase ziare din Peninsulă, a validat această informație și a oferit detalii despre motivele pentru care Jose Mourinho dorește cu insistență aducerea fotbalistului român.

AS Roma acuză probleme importante la nivelul fundașilor centrali. Experimentatul Chris Smalling, care va împlini 34 de ani în noiembrie, are constant probleme medicale, albanezul Marash Kumbulla, operat în mai după accidentarea suferită la nivelul ligamentelor încrucișate, este în continuare absent, iar ivorianul Evan Ndicka va rata mai multe meciuri ale echipei din iarnă, având în vedere că va fi convocat la Cupa Africii pe Națiuni.

„El a ieșit în evidență la victoria cu 4-1 contra Romei, când a oferit un assist”

„Mourinho vrea un fundaș în plus și va fi mulțumit. E vorba de Radu Drăgușin, un stoper de 21 de ani și 1.91m. Stâlpul celor de la Genoa și al naționalei României, trecut pe la Juventus. Printre altele, el a ieșit în evidență la victoria cu 4-1 contra Romei, când a oferit un assist.

Interesul pentru Drăgușin este real. Este un jucător tânăr, cu un fizic important, care cunoaște campionatul. Îl admiră pe Van Dijk și ar putea fi succesorul lui Smalling.

S-a adaptat foarte bine la Genoa și a primit inclusiv banderola de căpitan la partida cu Udinese. Roma vrea un împrumut în ianuarie, cu opțiune de transfer definitiv. Transferul lui Drăgușin nu va fi simplu”, a scris Corriere dello Sport, potrivit sport.ro. Care adaugă că o altă variantă luată în calcul de AS Roma este Oumar Solet (23 de ani), un fundaș central francez de la RB Salzburg.

Formația pregătită de Jose Mourinho evoluează și în Europa League

AS Roma, câștigătoarea Conference League din 2022 și finalista Europa League din 2023, ocupă locul 10 în Serie A după primele 8 etape, cu 11 puncte. Formația pregătită de Jose Mourinho evoluează și în Europa League, unde conduce o grupă din care mai fac parte Slavia Praga, Servette și Sheriff Tiraspol.

  • 30 iunie 2025 este data la care expiră contractul lui Drăgușin cu Genoa
  • 5,5 milioane de euro a plătit Genoa pentru a-l transfera definitiv pe Drăgușin de la Juventus

A devenit cel mai valoros fotbalist român la ora actuală

Radu Drăgușin (21 de ani), fundașul celor de la Genoa, a devenit cel mai valoros fotbalist român la ora actuală. Transfermarkt îl evaluează acum la 10 milioane de euro, o creștere de două milionae de euro față de precedenta estimare, din iunie, de la momentul promovării în Serie A.

Radu Drăgușin a fost integralist la Genoa în toate cele 9 meciuri din acest sezon. Fundașul a oferit o pasă de gol și nu a încasat niciun cartonaș galben În stagiunea precedentă, în care Genoa a reușit promovarea în Serie A, fundașul român a fost folosit în toate cele 38 de meciuri din campionat și a marcat patru goluri.

Integralist în toate cele 7 partide din preliminariile EURO 2024

Drăgușin a devenit piesă de bază și în naționala de seniori a României – integralist în toate cele 7 partide din preliminariile EURO 2024.

Pe locul secund în ceea ce privește fotbaliștii români a urcat Daniel Boloca (24 de ani). Mijlocașul născut și crescut în Italia, care a fost transferat de Sassuolo, are parte de un salt spectaculos – de la 3,5 milioane de euro, în iunie, la 8 milioane de euro.

Pentru moment, cotele de piață ale lui Nicolae Stanciu (Damac) și Darius Olaru (FCSB) stagnează la 5,5, respectiv 5,3 milioane de euro, iar cei doi ocupă locurile 3 și 4. Pe poziția a cincea a coborât Răzvan Marin, care a ajuns să valoreze acum doar 5 milioane de euro, cu trei milioane sub estimarea din vară.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.