Mircea Rednic l-a supărat pe Mihai Rotaru, iar patronul alb-albaștrilor le-a atras atenția arădenilor cu privire la soarta echipei UTA!
Mihai Rotaru nu l-a iertat pe Mircea Rednic. După meciul direct, când a văzut că formația lui a câștigat, patronul alb-albaștrilor a răbufnit. Le-a atras atenția arădenilor despre faptul că Rednic le-ar putea face probleme, pe viitor.
Mihai Rotaru l-a făcut praf pe Mircea Rednic
„E o victorie meritată, am făcut un meci bun, am avut atitudine, ocazii, ca și-n meciul de pe Giulești cu Rapid. Acolo am pierdut, acum am câștigat, așa e în fotbal. Oricum, cu tot respectul pentru clubul UTA, am întâlnit o echipă care a arătat ca una de Liga a 2-a, pesemne că a trecut vremea antrenorilor-agenți!. Cu domnia sa din postura asta de antrenor-agent nu o văd bine pe respectabila bătrână Doamnă.
Și ar fi mare păcat pentru ce reprezintă UTA pentru fotbalul românesc. Retorica pe care a avut-o antrenorul lor nu îi face cinste, iar declarații ca cele date de domnia sa sunt glumițe de stradă, nu de un antrenor respectabil. E ca și cum noi l-am numi ’Strâmbuțu’. Trebuie să înțeleagă că într-o liga profesionistă discursul oficialilor trebuie să fie cu totul și cu totul altul”, a spus Mihai Rotaru pentru FANATIK.
De unde a pornit conflictul
Totul a plecat de la o declarație făcută de Mircea Rednic, înainte de meciul cu CS Universitatea Craiova. Antrenoru la spus că formația lui Mihai Rotaru reprezintă Craiovița, nu Craiova. A mai declarat și că adevărata echipă a orașului este a lui Adrian Mititelu.
