FOTO! Soția lui Sergiu Hanca: „Doamne ferește! Acest Dawa o să mai ologească pe careva!”

Claudia Grosu
Foto: Instagram

Soția lui Sergiu Hanca s-a declarat dezamăgită de faptul că Dawa n-a fost pedepsit!

Sergiu Hanca (31 de ani) a suferit o accidentare gravă din partea lui Joyskim Dawa (27 de ani) în timpul partidei de remiză dintre Petrolul Ploiești și FCSB, scor 2-2, din etapa a 14-a a Superligii. Hanca a suferit o ruptură a ligamentelor de la gleznă și a fost supus unei intervenții chirurgicale la Barcelona.

Sergiu Hanca va fi absent de pe teren timp de 4 luni

Ca urmare a intrării dure a lui Dawa asupra sa, sancționată doar cu un cartonaș galben, Hanca va fi absent de pe teren timp de 4 luni. Andreea Hanca s-a declarat dezamăgită de faptul că Dawa n-a fost pedepsit pentru intrarea dură asupra soțului ei, potrivit Fanatik.

„Când am aflat cât de gravă este accidentarea am clacat. Nu am putut să accept că cineva îi poate face așa ceva. Dacă era ceva involuntar, puteam să accept, însă intenția la acea intrare efectiv nu mi-o pot scoate din minte. Și să văd și modul în care a scăpat cel care a făcut-o îmi provoacă o dezamăgire maximă, pentru că, Doamne ferește!, acest Dawa să mai ologească pe careva!”, a spus soția sa.

„Contrar situației, psihic este mai bine ca niciodată, sunt uimită de el”

Andreea Hanca a vorbit despre starea psihică a lui Sergiu după accidentarea suferită: „În mod normal, în total, în patru luni de la accidentare ar trebui să revină. Eu însă îl cunosc pe soțul meu, care este de o ambiție ieșită din comun, și sunt sigură că va reuși o recuperare în timp record.

Sergiu, contrar situației, psihic este mai bine ca niciodată, sunt uimită de el. Parcă s-au inversat rolurile între noi. Eu două săptămâni am fost dărâmată, am fost foarte furioasă pe situație și pe cel care i-a provocat această accidentare. Nu am putut să accept, însă el mereu îmi ridica moralul, îmi spunea că ne vom ridica din nou, și că de data aceasta va și mai bun”.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.