După ce a pus mâna pe lopată, înainte de meciul cu Universitatea Craiova, Dorinel Munteanu nu a mai rezistat și a spus lucrurilor pe nume!
Dorinel Munteanu a declarat ca este afectat de eșecul cu Universitatea Craiova. Antrenorul nu a putut să doarmă după înfrângerea din campionat. După eșecul cu Universitatea Craiova, scor 1-3, Dorinel Munteanu s-a arătat afectat. Tehnicianul celor de la Oțelul Galați nu a putut să doarmă după înfrângerea în fața oltenilor și a fost dezamăgit de mai mulți jucători din echipă, conform fanatik.ro.
Dorinel Munteanu:”Sunt sincer în fața lor și când e vorba de bani, de mai multe”
“Nu am dormit prea bine. Am pierdut un joc în care am făcut o primă repriză foarte bună, iar cea de-a doua ne-a tras o palmă. Acum trag și eu concluzii și mă gândesc mai bine la ce s-a întâmplat.
Am vorbit în fața echipei, pentru că eu sunt sincer în fața lor și când e vorba de bani, de mai multe. Le-am spus că nu se poate, obiectivul meu e puțin compromis acum, dar am să îl reglez. Sunt foarte afectat, pentru că am făcut o repriză foarte bună. Încerc să mă reglez”, a mărturisit Dorinel Munteanu.
Antrenorul Oţelului Galaţi a declarat că a dat afară patru jucători luni dimineaţa. Munteanu susţine că jucătorii nu se pliau pe proiectul de la Galaţi: “Am dat patru jucători în dimineaţa asta. Nu pot să dau nume pentru că au contracte, nu pot să zic. Sunt lucruri interne, cu salarii şi altele.
I-am dat afară pentru că nu se pliază pe proiectul nostru. Nu a fost vorba doar de meciul cu Universitatea Craiova, au fost vreo cinci, şase, şapte meciuri”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit fanatik.ro.
„Le-am comunicat jucătorilor de cine mă voi despărți chiar înainte de decembrie”
La finalul meciului cu Universitatea Craiova, Dorinel Munteanu a fost un car de nervi şi a pus tunurile pe jucătorii săi, spunând că se simte umilit şi va trece imediat la măsuri: “Două reprize diferite, prima a fost foarte bună din partea noastră, am marcat, am avut în față un adversar de calitate care nu ne-a pus niciun fel de probleme. În a doua repriză s-au schimbat lucrurile și de aceea sunt foarte umilit, mă simt umilit de această înfrângere, pentru că nu se poate așa ceva!
Deja le-am comunicat jucătorilor de cine mă voi despărți chiar înainte de decembrie, pentru că un asemenea tratament nu pot să suport. Jucători indolenți, care fac asemenea greșeli. Voi discuta mâine cu ei după ce voi reuși să dorm, dacă pot, în această noapte.
„Nu m-am ferit niciodată de muncă, nu m-am ferit nici când am preluat Oțelul”
Nu este o decizie la cald, eu n-am fost umilit de foarte mult timp în fotbal. Le-am spus și jucătorilor la cabine, asta nu e o noutate, n-o să mai fie la echipă și la revedere. Randamentul este cel care face un jucător să joace sau nu.
Le mulțumesc tuturor suporterilor pentru că au venit în număr foarte mare, nu mă așteptam. Nu m-am ferit niciodată de muncă, nu m-am ferit nici când am preluat Oțelul, nu mi-a fost rușine să dau zăpada de pe teren”.
