fbpx

A ajuns voluntar în centrul de carantină unde a stat izolat 14 zile. „Familia mea nu m-a primit acasă“

Un bărbat s-a oferit să devină voluntar chiar în hotelul din zona Valea Prahovei unde şi el a stat izolat timp de două săptămâni.

Bolnav, fără un rost pe lume, cu o familie care îl primeşte cu braţele deschise doar dacă aduce bani acasă, Ciprian, în vârstă de 44 de ani, s-a gândit că este nevoie de o mână de bărbat în centrul de carantină unde stau izolaţi zeci de prahoveni, recent întroşi din Italia sau alte ţări, unde coronavirusul a făcut ravagii.

Oamenii cazaţi acolo nu au voie să părăsească încăperile în care sunt găzduiţi, astfel că îngrijitoarele hotelului trebuie să ducă de trei ori pe zi mâncare în dreptul fiecărei camere, să facă curăţenie şi atunci când este cazul, dezinfecţie.

Ciprian a lucrat timp de trei luni în Anglia, ca ajutor de bucătar la un restaurant chinezesc și a revenit în țară în data de 16 martie, odată cu ceilalţi români care au fugit din calea virusului ucigaş, potrivit digi24.ro

A rămas fără loc de muncă, odată cu restricţiile impuse de autorităţile engleze, aşa că a fost nevoit să se întoarcă acasă.

”Mama mea, familia mea nu m-a primit acasă. Mi-au zis să stau în carantină, că poate sunt bolnav. Dacă îi dădeam mamei 200 de lire, mă primea cu braţele deschise. Eu şi fraţii mei, că mai am patru fraţi, când venim în ţară preferăm să stăm în altă parte pentru că dacă stăm la mama, ne ia bani de chirie. Nu am nicio relaţie cu familia mea, mai bine fac treabă cu străinii decât cu familia”, spune Ciprian.

Visul lui Ciprian era să se angajeze la un azil de bătrâni din Anglia, unde să facă ceea ce ştie el mai bine, să ajute. Ar fi fost acceptat, pentru că era nevoie de astfel de oameni, dar faptul că nu ştie limba engleză a fost un impediment.

Deocamdată, va rămâne la centrul de carantină până la ultimul ”pacient”, aşa cum îi numeşte el pe românii obligaţi să stea izolaţi două săptămâni. Este echipat coresponzător, cu combinezon alb, mască, mănuşi şi botoşi de unică folosinţă şi nu refuză nicio sarcină ce-i este încredinţată. A înţeles că nu are voie să iasă din zona de carantină şi respectă toate regulile impuse cu sfinţenie.

Impresionate de gestul său, autorităţile judeţene i-au pus la dispoziţie una dintre camerele care nu erau destinate cazării persoanelor care revin din zonele „roşii“, echipamentele de protecţie necesare şi i-a făcut şi instructajul pe care Ciprian îl ştia deja din experienţa celor două săptămâni de izolare completă.

În Prahova sunt 4.700 de persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu şi aproxiamtiv 300 de persoane în carantină, cazate la mai multe centre.

sursa foto : digi24

In 3 minute poți să citești și: VIDEO! Modelul coreean explicat în toate detaliile: „Aceasta e știința!”

Facem măști! Români, hai să fim cehi!

BMC logoBuy me a coffee

Zahar la plic

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0Shares
0 0