Scena a fost filmată: un întreg echipaj a sărit pe bătăuș!
Întâmplarea s-a produs azi-noapte în sectorul 4 din București, după ce polițiștii din cadrul Secției 26 au fost solicitați să intervină, pentru că un bărbat făcea scandal. Dorind să-l calmeze polițiștii s-au apropiat de el, însă într-un moment de neatenție un polițist a fost pus la pământ în urma unei lovituri drept în față.
Colegii polițistului vătămat l-au imobilizat imediat, însă întreaga scenă a fost filmată și postată pe pagina de facebook a Sindicatului Europol.
„Un recidivist sub influența alcoolului, fapt despre care, evident, în momentul interacțiunii polițiștii nu aveau cunoștință și o clipă de neatenție ne demonstrează cât de ușor este să ajungi victimă.Polițiștii Secției 26 au intervenit azi noapte la un banal apel 112, în care se reclama tulburarea liniștii și ordinii publice, iar la fața locului au găsit un bărbat care nu a avut nicio reținere în a-l lovi pe colegul nostru.Această scenă ne demonstrează că indiferent de situație, polițiștii nu trebuie să lase garda jos și să subestimeze persoana din fața lor”, este mesajul transmis de polițiști pe rețeaua de socializare, potrivit observatornews.ro.
Pe numele bărbatului agresiv a fost deschis un dosar penal pentru distrugere şi ultraj.
Poți să citești și :