Dinamoviștii nu l-au apreciat la momentul potrivit. Acum, Ionuț Negoiță investește la o altă echipă din Liga 1!
Ionuț Negoiță a părăsit clubul Dinamo în anul 2020, în momentul în care echipa din „Ștefan cel Mare” a fost preluată de un grup de investitori spanioli condus de Pablo Cortacero.
Ionuț Negoiță a luat decizia de a reveni în sfera fotbalului
În decursul ultimilor trei ani, Ionuț Negoiță a ales să se retragă în mare parte din lumea fotbalului și să evite aparițiile frecvente în spațiul public. Recent însă, afaceristul a luat decizia de a reveni în sfera fotbalului, însă nu în rolul de patron, așa cum a fost la Dinamo, ci în calitate de sponsor al echipei FC Voluntari, anunță Iamsport.
Cosmin Contra, mesaj pentru tricolori: „Nu știu dacă e ultimul tren”
Negoiță și-a pus deja amprenta la formația ilfoveană, iar pe tricourile celor de la FC Voluntari a apărut numele companiei Hills, deținută de afacerist. La gruparea aflată la marginea Bucureștiului, fostul patron al lui Dinamo va colabora din nou cu Bogdan Bălănescu și Alexandru David, cei pe care i-a avut alături de el și la gruparea alb-roșie.
La începutul anului 2023, Negoiță spunea că ar fi de acord să revină la Dinamo doar dacă ar fi membrul unei echipe de investitori, care să fie foarte bine organizată încă de la început. De asemenea, un factor foarte important era ca alb-roșii să aibă o arenă nouă.
„Un club ca Dinamo are nevoie de toate – bani, timp, nervi tari”
„Un club ca Dinamo are nevoie de toate – bani, timp, nervi tari. Dacă s-ar face stadion nou, e un aspect foarte important. Și în niciun caz nu mi-aș mai asuma eu toată povestea. Am putea fi, și cred că s-ar contura o poveste de genul ăsta, mai mulți oameni de afaceri care între timp devin mai puternici financiar, mai cu experiență de management.
Să fie mai mulți finanțatori, ca la un business. Cu mai mulți acționari, o conducere, un consiliu de administrație. Și totul se întâmplă foarte profi. Bineînțeles, și cu oameni de specialitate din fotbal. Și atunci, ar putea fi o soluție”, a declarat Negoiță.