Cum s-a produs accidentul și care este starea de sănătate a șoferiței!
Un accident grav s-a produs noaptea trecută în comuna Movileni, Olt pe DJ 546 B. O tânără în vârstă de 19 ani a intrat violent într-un stâlp de electricitate care era căzut pe carosabil. În urma accidentului, șoferița a fost transportată la spital în stare destul de gravă.
La fața locului s-a intervenit cu un echipaj SMURD. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul rutier.


De asemenea, conform olt-alert.ro, autoritățile locale din comuna Movileni spun că au înștiințat în urmă cu două luni compania care furnizează electricitate cu privire la existența unor stâlpi înclinați dar aceștia nu au luat măsuri.
„Este vorba de o tânără de 19 ani, din comuna Movileni, care circula din direcția Potcoava spre Movileni și care a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. Se pare că stâlpul era căzut pe partea carosabilă.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu potrivit olt-alert.ro .
sursă foto: olt-alert.ro
În 3 minute poți să vezi și:
Exclusiv: motivele care au făcut posibilă evadarea criminalului din spital!
