12.8 C
Craiova
vineri, martie 29, 2024

Drumurile care ucid: după capul de pod de la Leu, avem curba morții de la Dobrești!

Ziua și accidentul mortal pe șoselele din Dolj! Un copil de 19 ani a rămas fără suflare într-un viraj blestemat. Avea toată viața în față.

Sfârșit tragic pentru un adolescent din Dolj, pasager într-o mașină condusă de un alt tânăr, care s-a răsturnat. Impactul a avut loc pe raza comunei Dobrești, în timp ce aceștia se îndreptau spre Bechet. Într-o curbă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat.

Șoferul a fost transportat de urgență la spital, iar pasagerul din dreapta a fost resuscitat de paramedici. Din nefericire, tânărul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat, potrivit reporter24.info.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un tânăr de 19 de ani, din comuna Sadova, sat Damian, care conducea un autoturism pe DN55, din direcția Craiova către Bechet, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul volanului, răsturnându-se cu autoturismul în afara părţii carosabile.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, un tânăr de 19 ani, pasager în autoturism este în prezent resuscitat la faţa locului de pompieri din cadrul ISU Dolj, fiind inconştient”, informează Poliția Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Șoselele din Dolj par astfel mai periculoase ca niciodată. Accidentul de astăzi din Dobrești confirmă că infrastructura drumurilor din județ lasă de dorit. Ieri dimineață, un alt accident teribil a avut loc în comuna Leu. Mașina în care se afla o familie cu trei copii care se întorcea din Italia a lovit un cap de pod și s-a răsturnat. Mezinul familiei a murit pe loc, iar ceilalți doi frați au suferit răni grave.

foto: reporter24.info

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Accesează-ne și aici!

Latest Articles

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Atentie Ads Block!!!

Va rugam dezactivati Ads Block, pentru a vioziona reclamele noastre de pe site. Va multumim de intelegere!