În seara asta, la Podari, locul mortului a fost pe bancheta din spate!

Claudia Grosu

Un moment de neatenție a dus la o tragedie la marginea Craiovei

Un nou accident mortal pe străzile din Oltenia s-a produs în această seară, de data asta un tânăr de 33 de ani ce n-a păstrat distanța s-a ciocnit de mașina unui bărbat de 62 de ani.Impactul a fost atât de puternic încât o femeie ce se afla pe bancheta din spate a mașinii conduse de vârstnic și-a pierdut viața, în ciuda încercărilor medicilor de a o salva.

O persoană din mașina tânărului și două din mașina bărbatului de 62 de ani, victime în cumplitul accident, au fost duse de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

https://www.facebook.com/watch/?v=2879875632299478

„La fața locului s-au deplasat polițistii, care din primele cercetări, au stabilit că un bărbat de 33 de ani care conducea un autoturism pe DN 56, Radovan-Calafat, pe raza comunei Podari, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers față de un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, care era oprit pentru a vira la stânga pe DJ 561, intrând în coliziune cu acesta.
La fața locului au intervenit și două echipaje SMURD și un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dolj, care au efectuat manevre de resuscitare a unei femei, pasajeră pe bancheta din spate, în autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani, însă, din păcate, fără succes, fiind declarat decesul acesteia.
De asemenea, în urma accidentului, alte 3 persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpa iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au condus la producerea accidentului”, potrivit IPJ Dolj.

TAGGED:
Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.