Victor Naicu merge la o formația din Superigă, după despărțirea de ACSO Filiași
ACSO Filiași se desparte de antrenorul care a condus-o în ultimii 3 ani. Victor Naicu a semnat cu Oțelul Galați, acolo unde va merge în staff-ul lui Ovidiu Burcă. Tehnicianul este posesor de licență Pro.
ACSO Filiași a rămas fără antrenor
Clubul din Dolj a rămas fără antrenor principal, iar anunțul a fost făcut pe rețelele sociale. Aceștia i-au mulțumit lui Victor Naicu șu i-au urat succes.
„Mulţumim pentru tot, Victor Naicu!
Partea a doua a sezonului competiţional o vom aborda fără antrenorul principal Victor Naicu, sub comanda căruia am avut atâtea bucurii. Victor şi-a reziliat contractul cu ACSO Filiaşi şi a semnat cu Oţelul Galaţi, urmând să-i fie secund lui Ovidiu Burcă la gruparea din Superligă” au scris cei de la ACSO Filiași pe rețelele sociale
Echipa va fi condusă de secundul lui Victor Naicu
Cosmin Fruntelată va conduce echipa din Dolj. Aceștia s-au confruntat cu mai multe plecări în ultima perioadă, iar anunțul a fost făcut pe rețelele sociale. Formația din Filiași s-a despărțit și de Remus Trancă, Ștefan Popa, iar Ionuț Zanfir este în probe la CSM Slatina.
„Ţinând cont de situaţia dată, noul antrenor principal al echipei noastre va fi Cosmin Fruntelată. Acesta va fi ajutat de Costel Vodiţă.
Tot la capitolul plecări îi putem nominaliza pe portarul Ştefan Popa, care va activa la o echipă din liga 4 Vâlcea, şi pe atacantul lateral Remus Trancă, plecat la Minerul Lupeni. De asemenea, Ionuţ Zanfir se află în probe la CSM Slatina.
Le mulţumim tuturor pentru aportul adus clubului ACSO Filiaşi şi le urăm multă baftă pe viitor.
Reamintim că luni dimineaţă vom relua pregătirile pentru partea a doua a campionatului”, au mai scris cei de la ACSO Filiași pe rețelele sociale
- Adrian Mititelu s-a pus rău cu suporterii: „Suntem pregătiți să recurgem la măsuri pe care nu ni le dorim”
- Andrea Compagno recunoaște negocierile din Liga 1: „E mare rivală a echipei pentru care am jucat”
- Conducerea clubului a făcut un anunț important despre Costel Gâlcă, înainte de Universitatea Craiova – Dinamo
- Motivul din spatele plecării lui Gregorio Sierra. Spaniolul și-a luat adio după doar câteva luni petrecute în Bănie
- Punct pentru Universitatea Craiova, sub privirile lui Jovan Markovic: „Au fost mult mai buni ca noi astăzi”
