Alex Mitriță n-a fost chemat de Edi Iordănescu la națională, iar Adi Mutu a reacționat!
Alex Mitriță a rămas acasă, iar Adi Mutu a dezvăluit că fotbalistul oltean ar fi trebuit convocat. Totodată, antrenorul celor de la CFR a explicat și motivul pentru care selecționerul nu l-a chemat la meciurile amicale.
Adi Mutu îl vedea pe Alex Mitriță convocat
Poate cea mai importantă absenţă din lotul naţionalei României pentru meciurile amicale cu Irlanda de Nord şi Columbia este Alex Mitriţă. Absenţa golgheterului oltenilor a stârnit controverse în fotbalul românesc.
Adrian Mutu, antrenor la CFR Cluj şi golgheterul all time al naţionalei României, la egalitate cu Gică Hagi, a comentat decizia lui Edi Iordănescu de a-l lăsa acasă pe Mitriţă.
Echilibrul din vestiar nu-i face loc lui Mitriță
“La prestaţiile pe care le-a avut, merita să fie convocat. Dar echilibrul pe care l-a făcut Edi în vestiar şi ce se întâmplă acolo, nu ştiu. Iar câteodată nu e de ajuns să ai prestaţiile pe care le ai.
Şi comportamentul pe care îl ai la echipa naţională. Indiferent cât de lăsat liber eşti la echipa de club sau cât de cocoloşit eşti. Sunt regulile lui Edi şi trebuie să respecţi acele reguli.
Dacă nu s-a ridicat la standardele băieţilor, Edi ştie mai bine. Fotbalistic, normal. N-ai ce să spui. Are 11 goluri şi 10 assist-uri. Pentru Bîrligea este un semnal de alarmă. În acest moment, fiecare jucător face parte dintr-un mecanism la echipa naţională. Nu joacă pentru cineva sau să aştepte pe cineva ca echipa să joace pentru el.
Trebuie să fie 11 jucători ca să funcţioneze ca o maşinărie. Rezultatele îi dau dreptate lui Edi. Echipa naţională nu aşteaptă pe nimeni”, a spus Adrian Mutu, potrivit fanatik.
