11.7 C
Craiova
marți, aprilie 29, 2025

Adolescent de 17 ani, mort după ce a fost strivit de un ATV

Un accident grav, care a avut loc în municipiul Motru i-a adus sfârșitul unui adolescent în vârstă de 17 ani. Acesta a fost strivit de ATV. Chiar dacă a fost transportat la spitalul din Craiova, medicii nu au mai putut face nimic pentru acesta.


Accidentul a avut în apropiere de municipiul Motru, pe un drum forestier din Samarineşti, scrie pandurul.ro
Potrivit polițiștilor, „Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, un tânăr, de 18 ani, din localitatea Samarineşti, în timp ce conducea un ATV, pe un drum forestier situat în extravilanul satului Ţiroi, pe care se mai afla ca ocupant al locului din spate, un tânăr de 17 ani, din oraşul Motru, s-au răsturnat cu acel ATV, rezultând vătămarea corporală a acestora”.

Tinerii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Însă pentru Rareş Durdan nu s-a mai putu face nimic. Chiar dacă a fost transportat la spitalul din Craiova, medicii nu au putut să-i salveze viața.

„El terminase clasa a X-a. Am înţeles că s-a răsturnat cu un ATV. Transmitem condoleanţe familiei“, a spus primarul municipiului Motru, Gigel Jianu.


Mesaj de condoleanţe a transmis și colectivul Colegiului Tehnic Motru: „Profesorii Colegiului Tehnic Motru, colegii şi toţi cei care l-au cunoscut deplâng trecerea în nefiinţă a lui Rareş Durdan, elev în clasa a X-a F. Drum lin printre îngeri, Rareş! Viaţa şi visele tale s-au frânt nedrept şi mult prea devreme! Dumnezeu să te odihnească-n pace! Condoleanţe familiei!”.

În 3 minute poți să citești și: Tulburarile psihice ale lui Gheorghe Dincă nu l-au împiedicat să-și schimbe permisul de conducere

 Gheorghe Dincă rezolvă cazul cu AN din Parcul Romanescu!

 Alertă în Caracal! 200 de oameni, evacuați din case!

Criminalul de la Caracal vrea să fie eliberat! Curtea de Apel Craiova judecă contestaţia la arestarea preventivă

Polițist de la 112 către Alexandra: „Nu mai ține linia ocupată!”

 Ping-pong cu viața Alexandrei între procurori și polițiști!

Polițiștii, huiduiţi: “Asasinii, aţi ucis un copil! “

spot_img

ULTIMELE STIRI