FCU Craiova pierde bani și din cauza suporterilor care nu merg la stadion să plătească bilet. Și când merg, plătesc un preț prea mic, după cum spune Adrian Mititelu.
Adrian Mititelu a lansat un nou atac la adresa suporterilor. Patronul de la FCU Craiova nu s-a mai referit doar la fanii craioveni, ci la toți spectatorii din țară. Omul de afaceri din Bănie le sugerează spectatorilor să aprecieze mai mult ceea ce văd pe stadioanele din România, pentru că oricum plătesc prea puțin pentru un bilet la meci.
Adrian Mititelu atacă toți suporterii din fotbalul românesc
„Știți cum este, ăștia sunt suporterii din România, că văd că toți suporterii înjură oamenii de fotbal și jucătorii. Dar suporteri de ce ligă avem, băi, băieți? Suporteri nu avem nici de ligile 7 din Europa. Problema fotbalului românesc este că nu mai avem suporteri, avem numai oameni care ne iau în bășcălie și care cu 10 lei vor să vadă fotbal de Champions League. Băi băieți, în Germania ca să mergi la meci îți trebuie să dai de la 50 de euro în sus ca să vezi fotbal, minim, în cel mai prost loc.
Oricum noi facem minuni că îl ținem la un nivel bun în raport cu cât aduc suporterii pentru fotbal. Contribuie cu foarte, foarte puțini bani, primesc mult mai mult decât oferă ei, asta pentru că avem niște patroni și niște oameni nebuni care bagă banii lor din alte afaceri și din alte activități ca să țină fotbalul, pentru că și ei la rândul lor sunt suporteri, sunt nebuni după fotbal”, a spus Adrian Mititelu, pentru FCU TV.
Mititelu încă pierde bani în fotbal
Adrian Mititelu explică faptul că FCU Craiova pierde bani și din cauza suporterilor care nu merg la stadion să plătească bilet. Și când merg, plătesc un preț prea mic.
„Numai fotbal de Liga 3 putem să avem în România, în raport cu ce contribuie suporterii. Noi, acești tâmpiți, nebuni și proști, cum ne catalogați voi, ținem fotbalul. Ar trebui să ne respectați mai mult și să încercați să ne înțelegeți. Să vă mirați că existăm, pe bune! Anul ăsta am minim două milioane și jumătate deficit. Vin unii care ne judecă, ne etichetează, ne jignesc, suntem campioni la bășcălie, dar eu am început să ignor aceste lucruri”, a mai declarat Mititelu.
