Finanțatorul de la FCU, Adrian Mititelu, a ales un mod inedit de a sărbători 75 de ani de Universitatea , oferind declarații tăioase
Universitatea Craiova împlinește azi, 5 septembrie, 75 de ani de existență. Trei sferturi de secol cu magie alb-albastră, fotbaliști uluitori și povești inegalabile. Adrian Mititelu, om implicat ani buni în istoria echipei, a oferit declarații incredibile.
Adrian Mititelu îl numește pe Păunescu ,,Patron la Universitatea”
Potrivit prosport, Adrian Mititelu a făcut câteva declarații care prezintă o perspectivă tranșantă asupra realităților din culisele anilor de glorie ai echipei. Practic, Mititelu spune că Adrian Păunescu este ceea ce azi am numi fără echivoc un patron al Craiovei Maxima, ba chiar unul implicat total în viața echipei.
Adrian Mititelu este și fost membru în galeria Științei din perioada Craiova Maxima. Apoi apropiat al jucătorilor și, ulterior, la 36 de ani, devenit patronul clubului din Bănie.
Păunescu a luat decizii
,,Craiova Maxima a fost o conjunctură fericită de multe talente la un loc, dar mai ales prin implicarea lui Adrian Păunescu și Ștefan Andrei. Păi, Păunescu era ca un patron atunci! Păi nu făcea nimic antrenorul Constantin Oțet, și nici alți antrenori, fără să-l întrebe pe Păunescu! Echipa de start a Craiovei pentru Kaiserslautern și Benfica a trecut prin Păunescu! El decidea la club transferurile, alegea antrenorii, decidea primul 11! Rol de patron! Iar fără el, nu ar fi existat nimic”, a spus Mititelu, potrivit sursei.
Iubitor cu patimă al Olteniei, al fotbalului și al Științei, Adrian Păunescu este și cel care a scris imnul Universității, dar și pe cel al Rapidului. Două dintre cele mai frumoase cântece din istoria fotbalului românesc! Meciurile la care face referire Adrian Mititelu, cu Kaiserslautern și Benfica, sunt reperele europene ale Craiovei Maxima. În sezonul 1982/1983 al Cupei UEFA, oltenii au ajuns în semifinalele competiției, trecând printre altele de Bordeaux și Kaiserslautern, pierzând dramatic în penultimul act după două rezultate de egalitate cu Benfica (0-0 în deplasare și 1-1 pe teren propriu, se utiliza regula golului în deplasare).