Nicolo Napoli rămâne să îl învețe pe Eugen Trică puțină italiană, în timp ce Adrian Mititelu speră ca cei doi să-i salveze echipa de la retrogradare!
Eugen Trică s-a întors la FCU Craiova, după ce Mititelu și-a pierdut încrederea, din nou, în Nicolo Napoli. Revenirea s-a produs joi, când antrenorul care ultima dată a activat la Alexandria s-a prezentat la sediul clubului, unde s-a întâlnit chiar cu tehnicianul italian.
Jumătate din speranțe au fost spulberate
„Eu cred că noi vom rămâne în Superligă, pentru că începând de miercuri echipa va arăta altfel. Așa cred eu, eu cred că echipa asta nu va mai pierde niciun meci. Începând de azi suntem în stare de urgență, iar fiecare secunda este altfel.
Vom lupta pentru fiecare balon. Vom fi altă echipă, cel puțin din punct de vedere al atitudinii. Eu cred că vom câștiga și Cupa României. Avem licență de UEFA, poate jucăm și în Conference League”, spunea Adrian Mititelu, după ultimul eșec din Liga 1. Nu i-a ieșit. A fost eliminat din Cupă și a decis să îi aducă întăriri lui Nicolo Napoli, pe bancă.
Adrian Mititelu, Eugen Trică și Nicolo Napoli – noua conducere colectivă de la FCU Craiova!
În anii trecuți, orice antrenor mergea la FCU Craiova trebuia să facă parte dintr-o conducere colectivă, formată din Adrian Mititelu, Dan Vasilică și Florin Drăgan. Acum, doar preparatorul fizic nu mai intră în calcule, iar Napoli și Eugen Trică sunt noutățile formației din Bănie, pe banca tehnică.
foto: DigiSport
