16.6 C
Craiova
sâmbătă, mai 24, 2025

Adrian Mititelu explică ce suspendare a primit: „Nu o să mai am acces la vestiare, ca un antrenor”

Patronul de la FCU Craiova, Adrian Mititelu, nu va mai putea să intre în vestiarul echipei, dar încă poate da indicații din tribune!

Comisia de Disciplină a dat, de curând, verdictul în cazul lui Adrian Mititelu. În comunicat scria în felul următor: „Mititelu Adrian Marin se sancționează cu suspendare de 6 (șase) jocuri și penalitate sportivă de 5000 lei”. Totuși, această suspendare nu ar face referire la participarea la meciuri. Patronul alb-albaștrilor ar avea o altă interdicție.

Omul de afaceri din Bănie explică faptul că poate fi prezent pe stadion, la meciuri, dar nu mai are voie să coboare în zona vestiarelor. Astfel, acesta nu va mai putea să ia legătura direct cu fotbaliștii, în timpul partidelor pe care FCU Craiova le joacă.

Adrian Mititelu explică ce suspendare a primit!

Este meritată (n.r. – pedeapsa). Gestul pe care l-am făcut merita pedepsit, poate chiar puțin mai aspru. Am ajuns să fac astfel de gesturi din cauza Federației, pentru că și-a bătut joc de mine ca investitor în fotbal și nu numai, de foarte mulți.

Au creat un sistem de inechitate și de nedreptate. Fotbalul românesc suferă foarte mult și asta m-a determinat pe mine să fac un astfel de gest pe care îl regret Nu o să mai am acces la vestiare, ca un antrenor. Cred că s-ar fi bucurat foarte mulți să nu îmi mai permită să investesc”, a declarat Mititelu, pentru Fanatik.

FCU Craiova caută antrenor!

Adrian Mititelu oricum e în căutarea unui antrenor. Astfel, nu va mai fi nevoit să coboare la vestiare. El poate aborda o tactică deja cunoscută în fotbalul românesc: apelul din tribune. Cineva de pe banca tehnică a alb-albaștrilor poate fi conectat direct pe telefon cu patronul echipei, care mereu a susținut că știe ce e mai bine pentru trupa din Bănie.

spot_img

ULTIMELE STIRI