Plecat de curând de la CFR, Adrian Mutu a și primit ofertă să preia banca tehnică
Adrian Mutu s-ar putea întoarce rapid pe banca tehnică. Antrenorul a primit o ofertă foarte consistentă. Oferta a venit din străinătate. Briliantul a antrenat ultima oară la CFR Cluj, dar echipa n-a dat randament.
Adrian Mutu putea să preia banca tehnică a unei echipe din străinătate
Adrian Mutu a părăsit CFR Cluj dar a fost căutat de altă echipă. Potrivit fanatik, antrenorul este dorit de o echipă care va promova la finalul acestui sezon în prima ligă din Arabia Saudită. Este vorba despre Al Qadisiya.
Echipa din Khobar este antrenată de Michel. Acesta este un spaniol în vârstă de 61 de ani numit la finalul lunii octombrie. Șefii clubului doresc astfel să meargă din nou pe mâna unui antrenor european.
Lot de 16 milioane
Al Qadisiya are un lot evaluat la peste 16 milioane de euro și are în componență jucători care au trecut pe la echipe importante: Leeds United, Wigan Athletic, Mainz, Adana Demirspor sau Al-Nassr, nu mai puțin de 7 jucători fiind europeni.
Sursa suține că Adrian Mutu solicită în acest moment un salariu anual de 1.500.000 de dolari. Saudiții au făcut însă o ofertă mai mică. Rămâne de văzut dacă cele două părți vor ajunge în cele din urmă la o înțelegere.
