Alain Delon vrea să se sinucidă!

Claudia Grosu

„De la o anumită vârstă, de la un anumit punct al vieții, trebuie să ne retragem spre iad în liniște”

Celebrul actor francez, Alain Delon (86 de ani), vrea să fie eutanasiat. Acesta i-a cerut fiului său Anthony să îl ajute să încheie socotelile cu viața, notează presa internațională. Actorul a declarat în cadrul unui interviu recent că tatăl său și-a făcut deja testamentul și intenționează să fie eutanasiat în Elveția. Anthony Delon spune că i-a promis tatălui său că va fi lângă el când va face acest pas. Marele actor s-a declarat de mai multe ori adeptul sinuciderii asistate.

„În primul rând pentru că trăiesc în Elveția, unde sinuciderea asistată este legalizată, și apoi pentru că mi se pare ceva logic și natural. De la o anumită vârstă, de la un anumit punct al vieții, trebuie să ne retragem spre iad în liniște, fără spitale, injecții sau altceva” – spunea Alain Delon într-un interviu pentru TV5 Monde, în urmă cu câteva luni.

„În 2019, Delon a suferit un accident vascular cerebral și a fost internat într-o clinică din Elveția pentru a fi operat. A fost operat la Pitié-Salpętričre (n.r. spital din paris), unde a stat trei săptămâni la terapie intensivă. Întreaga familie a stat cu rândul la patul său, fratele meu, sora mea și mama mea, Nathalie”. – a spus fiul actorului, la momentul respectiv.

Alain Fabien Maurice Marcel Delon, pe numele său întreg, are o carieră de peste 60 de ani în cinematografia europeană. Delon a debutat ăn film la vârsta de 23 de ani și a ajuns rapid pe culmile succesului, fiind comparat cu mari actori francezi precum Gérard Philipe și Jean Marais.

VIDEO! O familie de olteni trăiește cu frică! Casa în care locuiesc este bântuită

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.