fbpx

Transporta alcoolul de contrabandă cu cisterne de lapte pentru copii

Omul de afaceri, Liviu Jitea, care are monopol de mai mulţi ani în Vrancea pe programul „Laptele şi cornul”, a fost condamnat la 13 ani pentru contrabandă cu alcool.

Potrivit Adevărul, în ultimii şase ani, Jitea a încasat peste 23 de milioane de lei de la Consiliul Judeţean Vrancea pentru distribuţia în şcoli a produselor lactate. În ciuda procesului penal, firma lui Jitea s-a înscris din nou, şi în vara anului 2019, la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Vrancea, unde miza este un contract de 11,6 milioane de lei, tot în cadrul acestui program, valabil pentru următorii patru ani şcolari.

Procurorii l-au acuzat că a creat o reţea prin care intermediul căreia reuşea să evite plata taxelor şi impozitelor, provocând un prejudiciu statului de aproape 15 milioane de euro.

Practic, din investigaţia procurorilor a reieşit că, în interiorul fabricii de alcool, Jitea mai avea o altă fabrică paralelă, unde producea şi valorifica alcool fără documente. Anchetatorii au arătat că utiliza capacităţile de producţie ale firmei sale pentru a obţine mari cantităţi de alcool, pe care apoi să le păstreze în spaţiile de depozitare ale Vranlact, după care să le valorifice. De altfel, în urma flagrantului realizat de procurori, s-a găsit o cisternă de colectat lapte plină cu alcool, cu care se făcea contrabanda.

La vremea respectivă, procurorii au pus sechestru şi pe activele firmei Vranlact, implicată în distribuţia laptelui elevilor.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0