Tehnicianul preferat al lui Rotaru are cele mai mici șanse să ajungă în Bănie. Rămân câteva opțiuni accesibile: Neagoe, Pancu, Edi sau Reghe! Plus oltenii de-ar veni pe jos să antreneze Craiova.
Pierderea finalei cu CFR Cluj, ieșirea rușinoasă din Europa, la Tbilisi au fost semnale de alarmă. Înfrângerile cu no-name-urile Clinceni și Târgoviște de pe Oblemenco l-au determinat pe Bergodi să spună că-și dă 100% demisia. Cine vine în locul lui?
Marius Șumudică
„S-ar rupe stadionul dacă o voi antrena pe Craiova!”, spunea Șumi la începutul anului. Antrenorul spunea atunci că există contacte între părți: „Trebuie să recunosc, există nişte prieteni comuni cu Mihai Rotaru care fac pressing pe tot terenul. Încearcă să purtăm discuţii. Craiova este o echipă frumoasă, am fost la nunta lui Găman şi mă oprea toată lumea şi mă ruga să vin antrenor. Cu suporteri pătimaşi, mi s-ar potrivi mie”. Clubul a negat ulterior.
Cert e că ar fi dificil dacă nu imposibil de adus acum Șumudică. Antrenorul român e pe val în Superliga turcă. A început ca din tun sezonul, cu un singur eșec în 8 meciuri. Ultima victimă a lui Șumi: Beșiktaș!
Geană Neagoe
A fost în mai multe rânduri, potrivit presei centrale, în cărți pentru preluarea clubului craiovean. E vărul lui Pițurcă și fost elev al lui Sorin Cârțu. Este liber de contract.
Daniel Pancu
Potrivit gsp.ro, Pancu ar fi negociat cu Rotaru preluarea băncii tehnice a Universității Craiova. Alegerea ar părea cel puțin ciudată, având în vedere că Iașiul lui Pancu stă cel mai prost în liga 1 din punct de vedere defensiv. Însă, Rotaru l-a adus pe Bergodi după ce acesta avusese un sezon jenant pe banca Voluntariului.
Eduard Iordănescu
Rotaru l-a curtat pe băiatul lui Puiu Iordănescu în cel puțin două rânduri. Ultima oară în iarnă, după îndepărtarea lui Pițurcă. Edi a recunoscut în august: „Ca să nu apară confuzii. Mie nu îmi place să vorbesc despre lucruri din trecut. Eu cu Craiova am vorbit iarna trecută, am avut discuții, dar eu eram la Mediaș și aveam o clauză de reziliere a contractului, eram la 4 meciuri de play-off și îmi doream să rămân în continuare”.
Iordănescu jr e liber de contract, iar de câteva săptămâni încoace e văzut în anturajul celor de la Astra Giurgiu. Este însă plauzibil să-I lase pe astrali cu ochii-n soare și să aleagă stabilitatea financiară de la Craiova.
Laurențiu Reghecampf
Reghe s-a despărțit recent de Al Wasl. Ar fi garantul că echipa va continua să se lupte pentru obiective îndrăznețe, dar nu este cel mai ieftin antrenor. Soțul Anamariei Prodan a mai antrenat în Craiova în 2011, echipa lui Mititelu, dar a fost dat afară ca urmare a unui conflict cu frații Costea.
Corneliu Papură
Papură a fost omul de încredere al lui Rotaru, fiind pus de două ori pe banca echipei oltene. Un conflict cu doctorul Stamatescu l-a scos din schemă în primăvară și orgoliul nemăsurat. Dacă va trece peste episodul din mai nu e exclus ca Rotaru să-l pețească din nou.
Emil Săndoi
Nici nu apucase să-și declare Bergodi intenția de a pleca din Bănie, că Emil Săndoi s-a și autopropus pe banca oltenilor. „În fotbal e posibil orice. Dacă ar fi dorinţa… Nu ar fi numai a mea. Orice jucător de aici îşi doreşte să fie în cadrul clubului”, a declarat Emil Săndoi după ce a bătut Craiova.
Gică Craioveanu
În mai, înainte să-l instaleze Rotaru pe Bergodi, Grande nu ascundea că vrea să preia banca tehnică a Craiovei: „Am licența PRO și mă simt pregătit să preiau Craiova. Dar credeți că eu mă bag în seamă aiurea? Dacă nu sunt dorit, mie nu îmi place mă bag în seamă. Aștept să văd și eu dacă o să mi se propună ceva. Aștept de când am luat licența PRO să devin antrenorul echipei mele de suflet”.
Cine crezi ca e cel mai nimerit sa preia echipa Craiovei?
Craiova lui Vasilică nu știe să dea gol!
Ministrul Educației: tezele nu se vor mai da anul acesta. Cu ce vor fi înlocuite!
Ce i-a urat Mihai Costea lui Adrian Mititelu!