Alertă de gripă, în România! Peste 80.000 de români cu infecții respiratorii

Se înmulţesc îngrijorător cazurile de gripă. În ultimele zile au fost diagnosticate sute de persoane. La Spitalul Marie Curie, din Capitală, în ultimele 24 de ore au ajuns aproximativ 300 de copii. Este alertă şi în Buzău, unde mai mulți copii au fost diagnosticaţi cu gripa de tip A şi B.

Bilanțul deceselor din cauza gripei a crescut. Virusul a făcut o nouă victimă. Este vorba despre un bărbat de 78 de ani, din Argeș, care era vaccinat, dar avea și alte afecțiuni. Este deja al treilea deces din acest sezon, scrie relitatea.net

Potrivit sursei, mii de persoane din toată țara au luat cu asalt camerele de gardă ale spitalelor, din cauza infecțiilor respiratorii. Aglomerație a fost și la Unitatea de Primiri Urgențe de la Institutul Matei Balș, din Capitală. 

Medicii din secţiile aglomerate se aşteaptă ca numărul bolnavilor să crească.

Până la data de 12.01.2020 au fost vaccinate antigripal 1.427.519 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit în cadrul campaniei Ministerului Sănătăţii.

Potrivit Centrului Național al Bolilor Transmisibile, până în prezent au fost înregistrate aproximativ 82 de mii de cazuri de infecții respiratorii. În urma testelor de laborator, au fost confirmate 240 de cazuri de gripă. Cele mai multe sunt în Brașov, Cluj, Sibiu, Prahova și București.

În fiecare an gripa afectează între 5% si 15% din populație. Pentru majoritatea oamenilor, gripa este doar o experiență ușoară sau neplăcută, dar pentru unii poate duce la complicaţii, în special pentru persoanele din grupele la risc, transmite Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Grupele cu risc includ femei însărcinate, persoanele în vârstă și cele cu afecțiuni medicale cronice, cum ar fi:

• astmul bronșic și alte boli respiratorii

• diabetul zaharat și alte boli endocrine

• boli de inimă

• boli de rinichi

• boli de ficat

• boli metabolice

• boli neurologice

• obezitate

• sistemul imunitar slăbit (din cauza bolii sau de tratamentului).

În 3 minute poți să citești și: Blonda lui Pițurcă: „Am ajuns să fac plângere la Poliție!”

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *