Gigi Becali și Alex Băluță au ajuns să îi arate lui Mihai Rotaru cum se câștigă titlul în Liga 1!
Alex Băluță a refuzat să revină sub comanda lui Mihai Rotaru și a devenit campion cu FCSB. Fotbalistul nu a fost titular în toate meciurile, dar a reușit să fie remarcat de Gigi Becali. Jucătorul a explicat de ce a ales să vină la roș-albaștrii.
Alex Băluță a luat tilul, Mihai Rotaru speră la locul 2
La începutul acestui sezon, Gigi Becali a reuşit să-l transfere pe Alex Băluță. Fotbalistul pe care l-a dorit în mai multe rânduri, de-a lungul anilor. Fotbalistul a părăsit echipa Puskás Akadémia, din Ungaria, şi a fost ofertat de FCSB şi Universitatea Craiova.
Alex Băluţă a spus că a avut motive bune pentru care a făcut alegerea. Acesta a recunoscut că MM Stoica şi Gigi Becali i-au făcut un marcaj strâns, în săptămânile în care a existat interesul. A primit mesaj pe Instagram.
Transfer pe whatsapp
„Sincer, nu mă aşteptam în momentul ăla. Pentru mine era important să rămân în circuitul din străinătate şi aşteptam oferta din străinătate. Mă uitam la finala Europa League şi am primit mesaj de la MM şi am zis să mai aşteptăm puţin. Întotdeauna voiam să o tot lungesc, să nu-i răspund imediat, dar până la urmă am reuşit să iau legătura cu dansul şi i-am spus că nu sunt pregătit, dar totuşi sunt deschis să discutam.
Iniţial, (n.r. – MM Stoica) mi-a scris pe Instagram. N-am apucat să-i răspund pe Instagram, că nu ne aveam la prieteni şi erau la cereri de mesaje. Acolo am văzut prima dată mesajul. N-am apucat să-l citesc acolo, dar îl văzusem, apoi l-a şters din ce îmi amintesc şi după m-a contactat pe Whatsapp şi acolo am început să vorbim”, a declarat Alex Băluţă, pentru Orange Sport.