Transferul lui Alex Cicâldău la Universitatea Craiova putea pica în ultimul moment, dar fotbalistul reușit să se întoarcă în Bănie!
Universitatea Craiova a realizat transferul momentului în Liga 1. Chiar dacă Bîrligea și Louis Munteanu păreau loviturile date în această vară de CFR Cluj și FCSB, Mihai Rotaru s-a mișcat și mai spectaculos. Mijlocașul spune că suporterii l-au convins să revină, pentru că știa că va avea parte de susținerea și răbdarea publicului din Bănie.
Alex Cicâldău recunoaște ce l-a convins să accepte transferul la Universitatea Craiova
„Sunt foarte, foarte bucuros că am venit din nou la Universitatea Craiova. Mi-am dorit foarte mult acest lucru în această perioadă și sunt foarte nerăbdător să încep treaba. Nu pot să spun că a fost o perioadă liniștită pentru mine atât ca jucător, cât și ca om. Mă bucur foarte mult că am luat decizia să vin aici. Pe această cale aș dori să le mulțumesc suporterilor, care mi-au trimis multe mesaje.
Îi știu foarte bine, mă bucur că am lăsat o impresie foarte bună când am plecat, vreau să las o impresie și mai bună. A contat foarte mult că deși sunt dogrogean, oamenii mă percep ca fiind crescut aici. Aici mă simt foarte bine, m-am întors alt jucător. Am o experiență mai mare atât ca jucător, cât și ca om. A contat mult susținerea fanilor din toată durata carierei de fotbalist”, a spus Alex Cicâldău.
Mihai Rotaru a făcut eforturi mari
Mihai Rotaru a făcut eforturi mari pentru transferul lui Alex Cicâldău la Craiova. Patronul alb-albaștrilor a negociat cu turcii de la Galatasaray, dar și cu cei de la Petrolul. Au fost zile lungi și o ultimă clipă tensionată, pentru că mijlocașul putea să semneze cu o altă formație, dacă finanțatorul trupei din Bănie nu știa să gestioneze situația.
