Alex Cicâldău revine în Liga 1: ,,Avem avantaj în fața Craiovei”

Virdol Robert
foto: Instagram/Alex Cicâldău

O echipă din Liga 1 e gata să îi demonstreze Craiovei că fotbalul nu se joacă pe bani și că Alex Cicâldău poate fi adus în România chiar în următoarele zile!

Alexandru Cicâldău s-a întors în aceasta vară la Galatasaray, echipă de care aparține. Mijlocașul român a fost om de bază pentru formația din Istanbul doar în primul sezon, iar apoi a fost împrumutat în Emirate, iar ulterior la Konyaspor. Fotbalistul nu face parte din planurile antrenorului, iar transferul în Belgia pare că a picat. Mijlocașul este dorit de Universitatea Craiova, dar și de Petrolul Ploiești. Nu este exclus ca acesta să revină în campionatul intern, deoarece dacă va rămâne la Galatasaray sunt șanse să nu prindă niciun minut până la următoarea fereastră de transferuri.

Alex Cicâldău revine în Liga 1

Alexandru Cicâldău ar putea reveni în Liga 1, însă nu la Universitatea Craiova. Vivi Răchită a vorbit despre mijlocașul român, iar din spusele acestuia, fotbalistul este aproape de un transfer la Petrolul Ploiești. Vivi Răchită spune că știe din anturajul lui Alex Cicâldău despre faptul că acesta ar putea ajunge la Petrolul. „Lupii Galbeni” vor ca cei de la Galatasaray să-i achite 90 % din salariu fotbalistului, iar dacaă se vor pune de acord, jucătorul ar putea merge la Ploiești. Vivi Răchită spune că Petrolul are avantaj față de Craiova, datorită acționarilor turci.

Declarația lui Vivi Răchită

„Se discută despre Cicâldău. În Ploiești când a fost asta cu Cicâldău, toată lumea a spus că este o petardă. Sunt discuții, știu din anturajul lui Cicâldău. Se discută doar în privința salariului pentru a fi plătit de Galatasaray în proporție de 90% și 10% de Petrolul. Cicâldău trebuie să joace, a pierdut echipa națională, dacă nu va merge la o echipă care să joace, la vârsta lui.. Avem avantaj în fața Craiovei că e acest turc..”, a declarat Vivi Răchita la Fanatik

Share This Article