Alex Mitriță: „Așa câștigă o echipă mare!”

Mitrita a fost eroul primului meci din play-off. Golul său a adus trei puncte mari care mențin Universitatea în bătălia pentru titlu.

 

Alexandru Mitrita: „Am așteptat până în minutul 80. Am fost o echipă mare, o echipă mare așa câștigă. Nici noi nu suntem prea obișnuiți cu gazonul. E un teren greu, sper să se rezolve cât mai repede cu acest teren. Am avut vreo 2 lovituri libere în care s-a rupt terenul la piciorul de sprijin. Mă bucur că vom juca pe terenul Viitorului în următoarea etapă, unul extrem de bun. Mă gândesc la națională, visez la acest moment și sper să vină cât mai repede”.

 

 

Alexandru Mateiu: „Jucăm foarte bine acasă. Ne bucurăm că am început bine și sperăm să o ținem tot așa. Mă bucur că am ajutat echipa, sunt fericit că am dat pasă de gol. Mister a făcut o echipă bună și a câștigat. Mai sunt multe puncte, multe meciuri, nu se poate spune că ne-am asigurat locul 3. Nu vorbim de titlu, vrem să câștigăm fiecare meci. Următorul meci îl avem la Viitorul pe un teren super-bun. Nu m-a intersat arbitrajul, știu că Tudor este un arbitru super-corect, nu a greșit în această seară”.

 

Universitatea Craiova a castigat cu 1-0 partida cu Astra Giurgiu si ramane la 4 puncte in urma CFR Cluj. 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *