Alex Mitriță, vedeta Universității Craiova, a declarat că echipa sa ar fi meritat să câștige
Meciul vedetă al etapei a 8-a din Superliga României s-a terminat la egalitate, 1-1, între Universitatea Craiova și Rapid. Partida disputată pe stadionul Ion Oblemenco a fost un adevărat derby, în care ambele echipe au irosit ocazii uriașe, conform Fanatik.
Oltenii se mențin în partea superioară a clasamentului după acest rezultat. Echipa lui Costel Gâlcă a avut o prestație solidă în meciul cu giuleștenii, însă Mitriță și Elvir Koljić au fost de multe ori lipsiți de inspirație în fața porții.
Alex Mitriță, vedeta Universității Craiova, a declarat că echipa sa ar fi meritat să câștige
După meci, Alexandru Mitriță, vedeta Universității Craiova, a declarat că echipa sa ar fi meritat să câștige, având în vedere numeroasele ocazii de a înscrie. Atacantul oltean a discutat și despre convocarea la echipa națională, exprimându-și speranța de a evolua bine sub conducerea lui Mircea Lucescu.
Marius Șumudică, dezamăgit după Universitatea Craiova – Rapid 1-1: „Nu am nevoie de așa ceva”
„Rapid este o echipă de tradiție, cu jucători foarte buni. Ne doream victoria. Nu vreau să mă gândesc departe. Trebuie să luăm fiecare meci în parte. Vor urma partide grele cu adversari foarte buni.
Am avut un joc foarte bun de posesie. Am finalizat jocul. Am câștigat duelurile. Am avut și două ocazii. Nu am putut marca. Asta este. Nu este tocmai plăcut să ai o ocazie de a marca și, la faza următoare, să iei gol. Nu putem să dăm timpul înapoi.
E o bucurie imensă. Asta e tot ce îmi doream. Am avut un sezon foarte bun. Sunt bucuros că pot să îmbrac tricoul echipei naționale. Sper să fiu într-o formă bună”, a spus Alexandru Mitriță după remiza de pe Ion Oblemenco.
„Am venit cu un singur gând la Craiova. Știu foarte bine ce înseamnă această echipă pentru mine”
Alex Mitriță a vorbit și despre oferta primită din zona Golfului și a explicat de ce a decis să rămână la Universitatea Craiova. Fotbalistul își dorește să intre în istoria clubului ca un jucător care a dat totul pentru culorile echipei.
„A fost o ofertă. Erau bani mulți. Am venit cu un singur gând la Craiova. Știu foarte bine ce înseamnă această echipă pentru mine. Vreau să le ofer totul suporterilor. Vreau ca numele meu să rămână înrămat undeva, nu să se vorbească că am plecat la arabi pentru bani. Sunt tot aici. Vreau să lupt pentru a câștiga titlul”, a mai spus Alex Mitriță.
După acest rezultat, Universitatea Craiova trece temporar pe locul 1 în Superliga României, însă U Cluj i-ar putea lua locul. După pauza internațională, oltenii se vor duela cu Poli Iași în deplasare.
