Mihai Rotaru a dat o adevărată lovitură! Alex Mitriță explică situația și spune că sufletul lui o să rămână mereu la Craiova!
Inter Miami l-a vrut pe Alex Mitriță, înainte ca fotbalistul să se întoarcă la Universitatea Craiova. Mijlocașul susține că a ales cu sufletul, chiar dacă avea ocazia să joace alături de Messi. Preferatul lui Mihai Rotaru nu vrea să mai vorbească despre ofertele generoase pe care le-a avut din partea altor cluburi. El spune că a fost o provocare să îmbrace, din nou, tricoul alb-albastru.
Alex Mitriță, la un pas să joace alături de Messi
„(nr. Vara trecută ai avut ofertă și de la Inter Miami și ai fi avut ocazia să joci cu Lionel Messi în echipă). Nu vreau să mai vorbesc. Au fost oferte. Și de la această echipă, dar am spus că am venit cu sufletul acasă. Am vise la Craiova și eu sper să le realizez. Am luat-o ca pe o provocare și sper să o duc până la capăt.
(nr. ai prefera un titlu cu Universitatea Craiova decât un sezon cu Lionel Messi în echipă?). Corect. Pentru mine, da! (n.r. – râde). Sunt din Craiova, născut și crescut în Craiova. Pentru mine e acasă și această echipă în inima mea”, a povestit Alex Mitriță, conform Fanatik.
Rotaru îl putea vinde pe Mitriță
Mihai Rotaru a dezvăluit că îl putea vinde pe Alex Mitriță, la scurt timp după ce l-a repatriat. Clubul din Bănie a primit o ofertă clară. Era vorba chiar de achitarea clauzei pe care mijlocașul o are. Patronul alb-albaștrilor s-a opus. El a explicat faptul că șefii clubului și fotbalistul s-ar fi făcut de râs dacă ar fi acceptat propunerea.
