Alex Mitriță și Juan Bauza, la un alt club din Liga 1!

Catalin Anghel

Vedetele de la Craiova, Alex Mitriță și Juan Bauza, au arătat deja de ce sunt în stare: „N-aș vrea să se supere”

Alex Mitriță și Juan Bauza sunt cei mai valoroși fotbaliști de la CS Universitatea, respectiv FCU Craiova. Ambii au parte de încrederea patronilor, a vestiarului și a staff-ului tehnic. În meciul direct, starul lui Rotaru l-a depășit pe cel al lui Mititelu, atât în rezultatul final, cât și în ceea ce privește evoluția de pe teren.

Acest aspect a fost subliniat și de MM Stoica. Oficialul de la FCSB spune că Mitriță a arătat mai mult a decar, față de Bauza, chiar dacă numerele de pe tricouri sunt diferite. Jocul celor de la CS Universitatea aproape că a depins de evoluția mijlocașului golgheter.

Alex Mitriță a câștigat derby-ul cu Juan Bauza

„Chiar dacă se supără Adrian Mititelu, n-aș vrea să se supere pentru că e o opinie personală, știu că ține foarte mult la jucătorii lui. Aș face o paralelă între cei doi decari. OK, Mitriță n-are numărul 10, dar el e decarul Craiovei lui Rotaru. Efortul pe care l-a făcut Mitriță fără minge și efortul pe care l-a făcut Bauza fără minge.

Doi jucători foarte buni, Bauza cu mingea la picior este un jucător magnific. Aici s-a făcut diferența. Nu l-am văzut niciodată pe Mitriță încercând să faulteze, să oprească o acțiune a adversarului. El, de regulă, cânta la pian, acum la cărat tot meciul și am apreciat chestia asta extraordinar”, a spus MM Stoica, la Orange Sport.

Alex Mitriță și Juan Bauza, doriți la un alt club din Liga 1!

Juan Bauza a fost dorit de Gigi Becali, la FCSB. Patronul roș-albaștrilor nu s-a înțeles, la preț, cu Adrian Mititelu. Acum, omul de afaceri din Capitală nu îl mai vrea atât de mult pe mijlocaș în echipa lui. Argentinianul nu mai dă același randament și a suferit mai multe accidentări. Cât despre Alex Mitriță, Becali s-a declarat fascinat de valoarea vedetei lui Rotaru. L-a numit „Messi de România”, dar știe că, deși îl dorește la FCSB, o astfel de mutare e aproape imposibilă.

„Pe valoare, trebuie să bată Craiova. Mitriță e cel mai bun, al doilea e Ivan. Mitriță, care e ‘Messi de România’, nu glumesc. Dar, dacă-l avem pe Ivan, cum să-l compar cu ‘Li Suri’ (n.r. Lyes Houri)? Eu așa îi spun, mai rapid. Păi, Ivan e sperietore, forță viteză. Zic iar că le fac eu echipa, dar așa e. Rotaru e băiat destept. Se joacă locul 2. Dacă bat ei și ii batem si noi pe feroviari, sunt pe locul 2.”, a declarat Gigi Becali.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.