MVP-ul meciului de la Giurgiu, Alexandru Mitriță, a explicat cum s-a câștigat atât de categoric meciul contra Astrei.
Mitrita i-a dedicat victoria cu Astra lui Ilie Balaci: „Suntem foarte fericiți, ne doream să legăm a doua victorie, după meciul cu Steaua. Victoria aia conta mai puțin dacă nu câștigam aici. Știe toată lumea cui dedicăm această victorie: marelui Ilie Balaci. Suntem mult mai uniți față de alte dăți, ne simțim încrezători. Nu mă gândesc la titlul de golgheter, dar nu e ușor pentru un mijlocaș lateral să aibă 9 goluri. Azi am făcut un meci excepțional, am dominat de la un cap la altul, nu ne-au pus probleme. Koljic e un atacant masiv, dar cu un joc bun, se implică la un-doiuri. Anul trecut l-am avut alături pe Băluță, acum mă înțeleg bine cu Koljic, avem împreună 16 goluri. A fost și va fi o perioadă grea pentru mine, s-a văzut pe teren că am o altă atitudine, tot ce voi face de-acum înainte voi face și pentru domnul Balaci”.
U Craiova s-a impus cu 3-0 în partida de la Giurgiu și a urcat pe locul 2 în clasament.
Sursa foto: facebook ucv1948.ro