Mijlocașul care nu s-a adaptat în Italia, Belgia, Scoția sau Spania, Ianis Hagi, va fi om de bază la EURO, în timp ce Alex Mitriță nu are loc nici în amicale!
Edi Iordănescu a alcătuit lotul României, pentru ultimele amicale pe are tricolorii le vor disputa înainte de EURO. Chiar dacă mulți spuneau că Alex Mitriță nu are cum să lipsească, mijlocașul oltenilor nu a fost convocat. În schimb, fotbalistul care nu s-a adaptat în Italia, Belgia, Scoția sau Spania, Ianis Hagi, se află pe listă.
Alex Mitrță îi va ține pumnii lui Ianis Hagi, la EURO!
„Vreau să îmi fac treaba cât mai bine. Cu victorii, goluri, assisturi, Mister (n.r. – Edi Iordănescu) va avea ochi și pentru mine”, spunea Alex Mitriță, în noiembrie. De atunci, în timp ce Ianis Hagi era rezervă în Spania, mijlocașul de la Craiova marca pe bandă rulantă și făcea diferența pentru echipa din Bănie. Cu toate acestea, Edi Iordănescu tot nu a considerat că are nevoie la națională de vedeta de la Universitatea.
Mihai Rotaru era convins că Mitriță va fi chemat la EURO. Acum, sunt șanse mici ca fotbalistul să mai prindă turneul final, dacă nu va fi prezent la jocurile amicale: „Alex Mitriță va fi la Euro din punctul meu de vedere. Nu văd altă soluție decât 100% la Euro. Este un jucător care poate să-ți facă diferența. Care joacă pe orice poziție în față”, a declarat Rotaru, la FANATIK SUPERLIGA.
Edi Iordănescu nu vrea să le dea speranțe degeaba românilor
Selecționerul României a explicat mereu că se bazează pe grup și pe disciplină. Acesta ar putea fi motivul pentru care Ianis Hagi a fost convocat, iar Alex Mitriță va rămâne acasă. Acum, Edi Iordănescu speră ca elevii lui să facă o impresie frumoasă la turneul final.
„Am spus-o de la bun început, vom merge la EURO 2024. Și iată că fotbalul românesc se reîntoarce în elită după 8 ani. Însă n-am putut garanta rezultatele de pe parcurs, nimeni nu poate face asta! Tocmai de aceea, nici acum nu pot garanta suporterilor un rezultat sau altul în meciurile ce ne așteaptă în Germania. Dar din toate lucrurile bune de care este capabilă naționala României de azi, pentru cel puțin două pot garanta oricând, oriunde și în fața oricui: dăm tot ce avem mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, și nu cedăm indiferent cum curge jocul și ce spune scorul!”, a transmis selecționerul, conform frf.ro.
