Soluția găsită de Craiova pentru rezolvarea crizei ofensive!

Cu Carlos Fortes împrumutat prin Maroc, Mihai Roman indisponibil, Ioniță și Zakaric plecați, oltenii au găsit varianta pentru întărirea atacului.

Craiova atacă titlul cu o ofensiva fragila, cel puțin din punct de vedere numeric. Linia de trei e formată din Mihăilă – Koljic – Ivan, dar în cazul vreunei indisponibilități, oltenii au variante puține: juniorii Nițu și Baiaram plus Bărbuț. Asta după ce i-au pierdut pe atacanții Carlos Fortes, Mihai Roman, Alexandru Ioniță și Goran Zaharic. Portughezul a fost împrumutat la Tanger, dar nu avea drept de joc până prin martie, datorită unui cap în figură aplicat unui adversar la ultimul joc din Liga 3. Craioveanul Roman a fost descoperit cu probleme cardiace și tras pe margine.

În aceste condiții, pentru întărirea liniei de atac, Papură și Bon au apelat la un jucător pe care-l cunosc bine de când pregăteau echipa secundă: Alexandru Popescu (22 de ani). Așa că l-au rechemat în Bănie de la Academica Clinceni, grupare care-l împrumutase în vară. La Clinceni, Alex Popescu nu a prins decât 7 prezențe, ultima oară fiind folosit la meciul cu FCSB, când a intrat în minutul 84.

Jucătorul născut în 1998 e eligibil pentru regula U21 impusă de FRF. El a evoluat și pentru Universitatea în primul eșalon, intrând pe final la două partide, cu Viitorul Constanța și Concordia Chiajna, în sezoanele trecute. A stat însă mai mult împrumutat, prestând la nivelul eșalonului secund pentru Viitorul Târgu Jiu și CS Mioveni, din vară îmbrăcând tricoul celor de la Clinceni.

În 3 minute poți să citești și: FOTO! Noi v-am zis că erau banii în iarbă la Viitorul – Craiova 1-2!

3 milioane de euro pentru transferul lui Denis Alibec!

 Clonați-l pe Mihailă! Rădoi și Mutu se bat pe el!

Craiova și-a găsit fundaș central: Oltenii au început discuțiile!

 Vlad Screciu: „M-am decis pe ultima sută de metri”

Share!

Summary
Soluția găsită de Craiova pentru rezolvarea crizei ofensive!
Article Name
Soluția găsită de Craiova pentru rezolvarea crizei ofensive!
Description
Cu Carlos Fortes împrumutat prin Maroc, Mihai Roman indisponibil, Ioniță și Zakaric plecați, oltenii au găsit varianta pentru întărirea atacului.
Author
Publisher Name
3minute.net
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *