16.7 C
Craiova
duminică, iunie 15, 2025

Alexandru Ișfan și 1.000.000 de euro pentru transferul lui Ianis Stoica la Universitatea Craiova!

Mihai Rotaru îl poate aduce pe Ianis Stoica la Universitatea Craiova și să își recupereze investiția făcută în transferul lui Alexandru Ișfan!

FC Hermannstadt îl vinde pe Ianis Stoica, doar că sibienii nu s-au hotărât, încă, unde. Atacantul e tentat să plece în Arabia, pentru că ar avea un salariu imens acolo. În România este dorit de Dinamo, dar poate fi o variantă și pentru alte echipe importante din campionatul intern. Gigi Becali încă are procent dintr-un viitor transfer al fotbalistului și a încercat să facă schimburi de jucători, în ultima perioadă. Totuși, trupa din Sibiu a refuzat o astfel de variantă, pentru că mutările implicau prea multe nume.

FC Hermannstadt a refuzat FCSB!

Sunt mai mulți factori implicați în transferul acesta. E complicat. O să vedeți zilele următoare unde pleacă. (n.r. Aveți ofertă?) Da, scrisă. Nu e din Europa. Sunt mai multe oferte pentru Ianis Stoica. E din Kazahstan 1,3 milioane pentru Ianis. Avem 1,5 mil din Arabia pentru el.

Dacă o să joace la campionatul European și face un turneu bun, se schimbă prețul. (n.r. Deci nu mai reveniți la oferta lui Gigi Becali?) Nu, nu. Primeam un milion de euro din care plăteam înapoi 500.000 și rămâneam cu trei jucători pe care-i plăteam”, a spus Claudiu Rotar, la Fotbal Club.

Alexandru Ișfan și 1.000.000 de euro pentru transferul lui Ianis Stoica la Universitatea Craiova!

Universitatea Craiova caută doi atacanți. Mirel Rădoi vrea să își întărească ofensiva cu doi fotbaliști de profit diferit. Antrenorul își dorește un atacant de careu, dar și un vârf fals, așa cum este Ianis Stoica. Mihai Rotaru poate încerca o afacere cu Hermannstadt, având relații destul de bune cu șefii clubului din Sibiu. Patronul alb-albaștrilor e dispus să investească o sumă importantă într-un astfel de transfer, dar poate suplimenta și cu un jucător din lotul formației din Bănie.

Alexandru Ișfan s-a întors la Craiova, dar nu are loc printre alb-albaștri. Astfel, acesta ar putea face parte dintr-o eventuală ofertă, pentru a-l aduce pe Ianis Stoica, de la FC Hermannstadt. Cum sibienii sunt dispuși să îl lase pe atacant să plece pentru 1,3 milioane de euro, ar putea accepta și un milion de euro din partea oltenilor, pe lângă fotbalistul pe care Mihai Rotaru l-a cumpărat de la FC Argeș pentru 600.000 de euro.

spot_img

ULTIMELE STIRI