Alexandru Maxim, craioveanul de 14 ani din lotul FCSB!

Catalin Anghel

Poreclit „Courtois”, puștiul în vârstă de 14 ani are toate șansele să devină unul dintre marii portari ai Ligii 1!

Alexandru Maxim este născut și crescut în Craiova. Tânărul portar va împlini vârsta de 15 ani în această lună, pe data de 23, iar cadoul l-a primit cu puțin timp înainte de ziua lui de naștere. La reunirea lotului FCSB au fost prezenți 25 de fotbaliști, iar singura noutate a fost Maxim.

Înainte să plece la academia celor de la FCSB, Maxim a învățat fotbal în Craiova, acolo unde nu avea rivali la categoria lui de vârstă. Plecat de lângă părinți la o vârstă fragedă, băiatul a tras tare și a devenit cel mai bun și printre tinerii bucureșteni.

Alexandru Maxim a primit deja o poreclă din partea lui MM Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, care a spus despre el că are alura lui Courtois, notează digisport.ro. Portarul are 199 cm, 76 de kg iar piciorul său de bază este dreptul, conform celor de la fcsb.ro. El este al patrulea portar din lot după Vlad, Târnovanu și Straton.

Lista cu fotbaliștii de la FCSB prezenți la vizita medicală, 5 ianuarie 2022

Portari: Andrei Vlad (22 de ani), Ștefan Târnovanu (21 de ani), Cătălin Straton (32 de ani), Alexandu Maxim (14 ani)

Fundași: Valentin Crețu (33 de ani), Iulian Cristea (27 de ani), Denis Haruț (22 de ani), Andrei Miron (27 de ani), Risto Radunovic (29 de ani), Sorin Șerban (21 de ani)

Mijlocași: Andrei Cordea (22 de ani), Valentin Gheorghe (24 de ani), Răzvan Oaidă, Darius Olaru (23 de ani), Ovidiu Perianu (19 ani), Octavian Popescu (19 ani), Ovidiu Popescu (27 de ani), Alexandru Muși (17 ani), Adrian Șut (22 de ani), Florin Tănase (27 de ani).

Atacanți: Andrei Burlacu (24 de ani), Florinel Coman (23 de ani), Andrei Dumiter (22 de ani), Claudiu Keșeru (35 de ani), Ianis Stoica (19 ani).

Foto: fcsb.ro

TAGGED:
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.