Alin Sălăjean a spus adevărul: „Am furat. Sunt bărbat și sunt asumat”! De ce a părăsit războinicul competiția Survivor!
Schimbul de replici dintre Alin Sălăjean și Iancu Sterp l-au făcut pe războinicul ce a părăsit recent Survivor România să recunoască ce a făcut pe la spatele producției. Într-un clip postat pe Instagram, „Buturugă” povestește cum a furat mâncare. Totuși, acesta nu a fost prins, iar plecarea lui din concurs nu are legătură cu alimentele pe care le-a luat de la producție.
„Nu am mâncat din gunoaie, pentru că am fost unul dintre concurenții care au rezistat cu brio lipsei de mâncare. Am furat. Sunt bărbat și sunt asumat. Am furat două sandviciuri și două napolitane de la producție. Ce am făcut cu ele? M-am dus la echipa mea și am împărțit frățește această captură. Eu am părăsit competiția Survivor din punct de vedere medical și nu din alte motive”, a spus Alin Sălăjean pe Instagram.
De când a părăsit competiția, Alin Sălăjean este unul dintre cei mai vocali foști concurenți de la Survivor România 2021. Acesta nu vrea ca imaginea lui să fie pătată și explică, de fiecare dată, că a plecat din concurs din motive medicale, nu pentru că ar fi avut o altă problemă.
foto/video: instagram
