Amestec de gelozie si alcool. Si-a batut sotia in noaptea de Revelion

Cosmin Cojocareanu

Un gorjean de 39 de ani si-a batut sotia si a dat-o afara din casa, impreuna cu fiica ei de 14 ani, in noaptea de 31 decembrie 2018

„Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Roșia de Amaradia au fost sesizați de o femeie de 32 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 39 de ani, pe fondul alcoolului și al geloziei, ar fi exercitat acte de violență asupra sa, iar ulterior ar fi alungat-o din locuință, împreună cu fiica sa, de 14 ani. Persoana vătămată nu a solicitat intervenția ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Totodată polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, iar agresorul a fost evacuat din locuință, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 150 metri de persoana vătămată sau locuința acesteia”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

TAGGED:
Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.